Contrabanda cu țigarete, în scădere la început de an

Piața neagră a țigaretelor a scăzut semnificativ în ianuarie 2018 (2,7 p.p. față de noiembrie 2017), până la 15,6% din totalul consumului, aceasta fiind cea mai importantă scădere înregistrată din martie 2016. Procentul se află ușor sub media anuală a comerțului ilegal din 2017, de 16%. Contrabanda cu țigarete, în scădere la început de an

„Diminuarea comerțului ilicit la nivel național se datorează scăderii în regiunile unde proponderent se comercializează cheap whites, sursă care în ianuarie a înregistrat o scădere semnificativă de 13,6 p.p. până la 50,2%, din totalul pieței negre”, a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.

„Peste patru miliarde de țigarete au fost vândute anul trecut pe piața neagră din România. Încasările anuale de aproape trei miliarde de lei ale contrabandiștilor vor începe să scadă doar atunci când vor fi îndeplinite două criterii fundamentale: predictibilitatea fiscală pentru jucătorii onești, care contribuie substanțial la bugetul statului, și transformarea luptei cu rețelele de contrabandă într-o prioritate națională. Deși au fost făcuți pași concreți în direcția predictibilității prin introducerea calendarului multianual de creștere a accizei, anii recenți au dovedit că acțiunile sporadice anti-contrabandă ale autorităților nu pot opri inundarea pieței românești cu produse netaxate și neverificate”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco Europa Centrală și de Sud.

În 2017, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Vămilor, în cooperare cu alte instituții de aplicare a legii din România, inclusiv cu administrațiile vamale din statele vecine (R. Moldova, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Serbia) a organizat „Operaţiunea SCUT” pentru combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun la frontierele UE. În cadrul acestor operațiuni, au fost intensificate controalele la frontiera României, controalele în trafic, piețe, târguri și oboare, iar aceste acțiuni vor continua și pe parcursul anului 2018. 

Producătorii de țigarete atrag atenția asupra pericolului abrogării de către Parlament a OUG 54/2010 referitoare la reducerea evaziunii fiscale, ceea ce ar duce la reinstituirea regimului nereglementat  de vânzare a țigaretelor în magazinele Duty Free și la creșterea iminentă a contrabandei. Ei consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunilor de evaziune fiscală și de contrabandă cu țigarete, este necesară clarificarea situației la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria și Bulgaria, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.

Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieței negre. Pentru fiecare procent adăugat pieței ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro.

Piața neagră a țigaretelor a crescut până la 9,8% în luna martie
Piața neagră a țigaretelor a crescut până la 9,8% în luna martie
Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până la 9,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,7% în ianuarie, conform studiului...
2023, cel mai mare volum de țigarete ilegale capturate în ultimii cinci ani în România
2023, cel mai mare volum de țigarete ilegale capturate în ultimii cinci ani în România
În anul 2023, pe fondul eforturilor extinse ale autorităților de a stopa activitățile de trafic ilicit de la granițele țării, peste 150 de...
Bulgaria, o nouă sursă pentru piața neagră a țigaretelor
Bulgaria, o nouă sursă pentru piața neagră a țigaretelor
Piața neagră a țigaretelor se situează în septembrie 2023 la 8,3% din totalul consumului, nivel relativ constant față de lunile anterioare,...
Contrabanda cu tutun, impact de 32 mld. lei la bugetul de stat în ultimii 11 ani
Contrabanda cu tutun, impact de 32 mld. lei la bugetul de stat în ultimii 11 ani
Peste 1,85 miliarde de țigarete de contrabandă au fost consumate în România în 2022, potrivit datelor industriei, deși nivelul traficului...
Contrabanda cu tutun generează pierderi anuale de circa 2 miliarde de lei la bugetul de stat
Contrabanda cu tutun generează pierderi anuale de circa 2 miliarde de lei la bugetul de stat
Peste 2,4 miliarde de țigarete de contrabandă au fost consumate în România în 2021, conform estimărilor industriei, deși nivelul traficului...
Contrabanda cu țigarete, în scădere la început de an
Contrabanda cu țigarete, în scădere la început de an
Piața neagră a țigaretelor a scăzut semnificativ în ianuarie 2018 (2,7 p.p. față de noiembrie 2017), până la 15,6% din totalul consumului,...