Comerţul cu alimente şi băuturi, +7% în primele două luni ale lui 2015
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul de alimente, băuturi şi tutun a crescut cu 8,6 % ca serie brută şi cu 6,9,% în funcţie de sezonalitate şi numărul de zile lucrătoare în lunile ianuarie şi februarie ale lui 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna februarie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014, vânzările au înregistrat un avans de 7% ca serie brută şi de 6,6% în funcţie de sezonalitate. În schimb, faţă de luna ianuarie, vânzările brute au scăzut cu 3,3%, iar cele ajustate sezonier au înregistrat un declin de 0,6%.
Per ansamblu, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat, în luna februarie a anului 2015, o creştere de 3,3% ca serie brută comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, şi un avans de 3,5% în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit INS.





