Auchan se extinde în franciză pe segmentul supermarketurilor din Portugalia

Retailerul francez Auchan, care deţine reţeaua de hypermarketuri Jumbo pe piaţa portugheză intenţionează să îşi sporească prezenţa pe această piaţă prin deschiderea de supermarketuri în sistem de franciză. Auchan se extinde în franciză pe segmentul supermarketurilor din Portugalia

Brandul ales de retailer este Pão de Açúcar, cu două magazine deja operaţionale în localitatea Ericeira. Până la sfârşitul anului, vor fi între opt şi zece unităţi comerciale operaţionale în acest format.

Într-un interviu acordat cotidianului Diário Económico, Directorul pentru francize, parteneriate şi exporturi al Auchan, Jaime Lemos, a precizat că retailerul francez vrea să intre pe segmentul de proximitate, unde retailerul nu este încă prezent în Portugalia.

Dacă formatul se dovedeşte unul de success, retailerul intenţionează să deschidă în jur de 80 de astfel de supermarketuri până în 2019. Extinderea va presupune un model de business bazat pe un număr de parteneriate, care există deja cu un număr de 50 de companii şi proprietari individuali de supermarketuri şi care însumează 123 de puncte de vânzare pentru care Auchan este deja principalul furnizor de produse.

Magazinele au suprafeţe cuprinse între 300 şi 800 de metri pătraţi, dar vor fi şi unităţi cu suprafeţe de vânzare care vor varia între 800 şi 1.500 de metri pătraţi.

Auchan a derulat o altă campanie „Cărucioarele surpriză
Auchan a derulat o altă campanie „Cărucioarele surpriză" în 26 de hipermarketuri din țară
La o săptămână după ce a lansat în premieră pe piața locală conceptul de cumpărături surpriză, Auchan a realizat o noua acțiune de...
Auchan aduce pe piața din România Auchan GO, primul magazin complet automatizat
Auchan aduce pe piața din România Auchan GO, primul magazin complet automatizat
Retailerul francez Auchan va lansa în luna aprilie primul magazin complet automatizat de pe piața din România sub brandul Auchan GO, au anunțat,...
Consolidarea, tema-umbrelă pentru strategia Auchan România în 2024
Consolidarea, tema-umbrelă pentru strategia Auchan România în 2024
După unul dintre cei mai dinamici ani din piața locală de retail, 2024 va sta sub semnul consolidării pentru Auchan România, care va confirma...
 Auchan România intră pe piața de energie
Auchan România intră pe piața de energie
Auchan România intră anul viitor pe piața de energie. După ce în luna februarie retailerul a înființat pe piața locală o nouă companie care...
Auchan deschide primul magazin autonom din Polonia
Auchan deschide primul magazin autonom din Polonia
Retailerul francez Auchan a inaugurat primul său magazin fără casieri din Polonia sub brandul Auchan Go, scrie Esmmagazine.com. Magazinul este...
 Auchan Retail România intră pe segmentul de discount. Cum arată primul magazin pe acest format
Auchan Retail România intră pe segmentul de discount. Cum arată primul magazin pe acest format
Auchan Retail România, unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail a deschis primul său magazin pe formatul de discount,...