Auchan a deschis o nouă drogherie, în magazinul din Vitan

Retailerul francez Auchan investește în extinderea drogheriilor proprii, ajungând în prezent la un număr de șapte drogherii tip discount în România. Cea mai recentă unitate de acest fel a fost inaugurată în centrul comercial Auchan Vitan, chiar la intrarea în hypermarketul Auchan. Auchan a deschis o nouă drogherie, în magazinul din Vitan

Conceptul a fost implementat pentru prima oară în țara noastră în urmă cu câțiva ani, în Centrul Comercial Auchan Titan, în 2016 având loc două deschideri (Constanța Maritimo, iulie 2016, și Craiova, în cadrul unității din Centrul Comercial Electroputere Parc, august 2016), iar până în acest moment, anul curent a adus alte trei inaugurări (Berceni, iunie 2017, Pallady, iulie 2017, și Constanța Sud, august 2017).

Un concept lansat de Auchan, Drogheriile Discount se poziționează ca o extensie a farmaciilor și a magazinelor naturiste. Acestea comercializează produse cât mai naturale, într-o gamă diversificată, la prețuri mici, cel din urmă atribut fiind cel care diferențiază retailerul de alte drogherii.

În Drogheria Auchan clienții pot găsi medicamente fără prescripție medicală, dermatocosmetice, suplimente alimentare, aparatură medicală etc. De asemenea, în cadrul locațiilor, o zonă specială este dedicată mamei și bebelușului. Drogheria Auchan este, conform retailerului, prima drogherie discount din țara noastră.

Auchan este unul dintre principalii jucători pe piața de retail locală. Francezii dețin 33 de hypermarketuri, cu o suprafață de vânzare care însumează 280.000 de metri pătrați și patru magazine de proximitate MyAuchan.

extindere retea de magazin in franciza Simply by Auchan, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Rețeaua de magazine în franciză Simply by Auchan ajunge la 20 de unități
Auchan România continuă dezvoltarea programului de franciză lansat în iunie 2024 și ajunge la 20 de magazine de proximitate Simply by Auchan....
Simply by Auchan, sistem de franciza
Auchan ajunge la 10 unități operate în franciză
Rețeaua de magazine de proximitate Simply by Auchan atinge pragul de 10 unități deschise în primele șase luni de la lansare, cele mai recente...
Auchan Bradu 1
Auchan Romania: 91% din furnizorii noștri erau locali, în 2023
Auchan promovează alimentația sănătoasă și încurajează dezvoltarea producătorilor locali, astfel că în 2023, procentul de furnizori...
Simply by Auchan, primul magazin francizat lansat de Auchan Retail Romania. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Auchan lansează Simply by Auchan, primul magazin în franciză
Auchan România continuă dezvoltarea rețelei multi-format și lansează programul de franciză, o nouă abordare a retailerului pe segmentul de...
Auchan aduce pe piața din România Auchan GO, primul magazin complet automatizat
Auchan aduce pe piața din România Auchan GO, primul magazin complet automatizat
Retailerul francez Auchan va lansa în luna aprilie primul magazin complet automatizat de pe piața din România sub brandul Auchan GO, au anunțat,...
 Auchan Retail România intră pe segmentul de discount. Cum arată primul magazin pe acest format
Auchan Retail România intră pe segmentul de discount. Cum arată primul magazin pe acest format
Auchan Retail România, unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail a deschis primul său magazin pe formatul de discount,...