Auchan deschide restaurantul La Masă Obor în urma unei investiții de 1 milion de euro

Auchan Retail România a inaugurat primul restaurant „La Masă” din București, în incinta centrului comercial Bucur Obor, una dintre destinațiile emblematice ale Capitalei. Cu o suprafață la interior de 280 mp, restaurantul, un concept propriu al retailerului, este gestionat de o echipă formată din 30 de angajați și dispune de o capacitate de peste 160 de locuri, oferind clienților o gamă variată de peste 150 de preparate tradiționale și fast food pentru mic dejun, prânz și cină, la cel mai bun raport calitate-preț. Auchan deschide restaurantul La Masă Obor în urma unei investiții de 1 milion de euro

Situat în incinta centrului comercial Bucur Obor, restaurantul La Masă Obor dispune de trei zone de servire: parter (110 locuri), mezanin (56 de locuri și un spațiu de joacă pentru copii) și o terasă exterioară cu o suprafață de 210 mp. Spațiul propune o abordare multi-format care îmbină conceptul de pizzerie, cu cel de restaurant cu specific tradițional românesc și o zonă de cafenea. La Masă Obor reprezintă cea de-a doua locație a conceptului, un restaurant similar fiind deschis în 2018 în galeria comercială Auchan din Baia Mare.

În cadrul restaurantului, clienții vor putea opta pentru numeroase preparate tradiționale, 10 sortimente de pizza coaptă pe vatră în cadrul bucătăriei restaurantului, sendvișuri, deserturi, precum și un coffee corner cu sortimente variate de cafea Costa Coffee. Toate preparatele sunt gătite zilnic, cu ingrediente proaspete și de cea mai bună calitate, de către bucătari specializați, respectând întocmai rețetele create de chefii Auchan și toate standardele și procedurile de calitate și securitate alimentară.

Restaurantul este rezultatul unei investiții de aprox. 1 mil. eurocare propune un concept de servire cu 3 zone distincte: pizzerie, mâncare tradițională și coffee corner, și se adresează tuturor celor care doresc să ia masa, indiferent de momentul zilei, familiilor cu copii, precum și persoanelor aflate în mișcare, către birou sau casă.

„Deschiderea acestui restaurant reprezintă o nouă acțiune în concretizarea misiunii noastre de specialist alimentar. Avem unități de gastronomie în toate hypermarketurile noastre, iar în cazul locației Bucur Obor, am deschis un restaurant diferit de magazin, printr-un concept și un spațiu specifice industriei HoReCa. Aducem aici bucătăria tradițională românească, precum și meniuri pentru cei în mișcare, la cel mai bun raport calitate-preț”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.   

Ținând cont de legislația în vigoare, restaurantul va funcționa în regim de autoservire și la o capacitate de 30% în interior. De asemenea, preparatele din cadrul restaurantului pot fi achiziționate la pachet sau comandate online prin platformele online Glovo și Takeaway.com.  Restaurantul La Masă Obor va funcționa de luni până duminică în intervalul 08:00-21:00. Programul poate suferi modificări în cazul situațiilor în care legea prevede altfel.

Auchan România are în portofoliu 33 de hypermarketuri Auchan, o rețea de 59 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 50 în stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan. Auchan are peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare și o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro.

 

 Auchan continuă expansiunea pe segmentul de proximitate
Auchan continuă expansiunea pe segmentul de proximitate
Auchan a inaugurat un nou supermarket Auchan de mari dimensiuni, în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș. Retailerul...
Cum arată cel mai nou supermarket Auchan de mari dimensiuni din București
Cum arată cel mai nou supermarket Auchan de mari dimensiuni din București
Auchan România continuă dezvoltarea pe segmentul de proximitate și a inaugurat cel de-al șaptelea supermarket din rețea. Amplasat la parterul...
 Auchan Retail România intră pe segmentul de discount. Cum arată primul magazin pe acest format
Auchan Retail România intră pe segmentul de discount. Cum arată primul magazin pe acest format
Auchan Retail România, unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail a deschis primul său magazin pe formatul de discount,...
 Auchan deschide un nou supermarket în Iași
Auchan deschide un nou supermarket în Iași
Auchan continuă investițiile pe segmentul de proximitate și deschide în incinta complexului Family Market Bucium din Iași al doilea supermarket...