Auchan, ancora celor două centre Family Market din Iași

Compania Iulius şi retailerul Auchan îşi consolidează parteneriatul pe care îl au în Iaşi, prin două noi supermarketuri care vor fi deschise, anul viitor, în proiectele Family Market din cartierul Bucium şi comuna Miroslava. Supermarketurile vor fi ancore pentru primele două proiecte dezvoltate sub noul concept, pe care compania Iulius îl implementează în zone satelit ale Iaşului.  Auchan, ancora celor două centre Family Market din Iași

„Suntem bucuroși că avem ocazia să deschidem două magazine în cadrul noilor proiecte Family Market din Iași. Acestea vin ca o continuare a testelor realizate până acum în alte locații și confirmă dorința noastră de a dezvolta supermarketuri de mari dimensiuni. Auchan Miroslava și Auchan Bucium își propun să aducă o nouă experiență de cumpărare ieșenilor, printr-un parcurs rapid și facil, într-o atmosferă convivială, cu game largi de produse alimentare la prețuri mici zi de zi, inclusiv game sezoniere”, a declarat Ioana Toșa, Director Teritoriu Nord Auchan Retail România. 

Magazinul din Family Market Bucium va avea o suprafaţă de aproximativ 2.500 mp, iar cel din comuna Miroslava de peste 2.200 mp. Cu o suprafață de vânzare foarte mare, poziționată la limita superioară a formatului, supermarketul Auchan propune o acoperire largă a nevoilor alimentare și nealimentare ale clienților, oferind atât produse proaspete, produse de băcănie, articole Bio&Eco, cât și o gamă din categoriile nealimentare: articole de îngrijire și frumusețe personală, îngrijirea casei, auto, bricolaj, textile, bagaje, grădină și multe altele. Clienţii vor găsi aici atât produsele proprii, marca Auchan, cât şi brandurile naţionale şi internaţionale binecunoscute, iar membrii MyAuchan Club vor beneficia de promoții exclusive în baza cardului de fidelitate.

Family Market reprezintă un format de retail de dimensiuni mai mici, personalizat zonelor rezidenţiale în expansiune şi axat pe oferirea unui mix de servicii şi facilităţi necesare zilnic, în imediata proximitate. Cele două proiecte Family Market reprezintă o investiție de 17 milioane de euro. 

Auchan România are în portofoliu 33 hypermarketuri Auchan, o rețea de 109 magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 100 în stațiile Petrom și 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, retailerul a raportat o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro.

 

extindere retea de magazin in franciza Simply by Auchan, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Rețeaua de magazine în franciză Simply by Auchan ajunge la 20 de unități
Auchan România continuă dezvoltarea programului de franciză lansat în iunie 2024 și ajunge la 20 de magazine de proximitate Simply by Auchan....
Auchan Sky Garden inaugurare supermarket de mari dimensiuni Auchan
Auchan inaugurează un nou supermarket de mari dimensiuni în sudul Capitalei
Auchan România continuă strategia de dezvoltare pe segmentul de proximitate și deschide cel de-al nouălea supermarket de mari dimensiuni. Noul...
Simply by Auchan, sistem de franciza
Auchan ajunge la 10 unități operate în franciză
Rețeaua de magazine de proximitate Simply by Auchan atinge pragul de 10 unități deschise în primele șase luni de la lansare, cele mai recente...
Auchan Exigent Plaza deschidere supermarket e mari dimensiuni
Auchan inaugurează un nou supermarket de mari dimensiuni în București
Auchan continuă strategia de dezvoltare pe segmentul de proximitate și a inaugurat un nou supermarket de mari dimensiuni în Capială, ajungând...
 Auchan continuă expansiunea pe segmentul de proximitate
Auchan continuă expansiunea pe segmentul de proximitate
Auchan a inaugurat un nou supermarket Auchan de mari dimensiuni, în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș. Retailerul...
 Auchan deschide un nou supermarket în Iași
Auchan deschide un nou supermarket în Iași
Auchan continuă investițiile pe segmentul de proximitate și deschide în incinta complexului Family Market Bucium din Iași al doilea supermarket...