Producătorul Cocorico împrumută 15 mil. euro de la CEC Bank pentru finanțarea activității
AAylex ONE, producătorul brandului Cocorico, continuă modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție, bazându-se pe un împrumut în valoare de 15 milioane de euro oferit de CEC Bank. Decizia vine după ce anul trecut, CEC Bank împreună cu EximBank au finanțat cu 20 milioane de euro expansiunea Grupului AAylex, prin preluarea Banvit Foods, unul dintre cei mai mari producători de furaje și de „pui de o zi” din România.
„Prin obținerea acestui credit, ne bucurăm să extindem parteneriatul nostru cu CEC Bank, având certitudinea că această colaborare demonstrează fără îndoială sustenabilitatea afacerii AAylex ONE și a piețelor pe care activăm. Am privit mereu către viitor, anticipând și reflectând asupra viziunii noastre, aceea de a reprezenta un etalon de calitate pentru parteneri și clienți, oriunde s-ar afla”, a declarat Bogdan Stanca, fondator și Președinte Directorat AAylex ONE.
La finalul anului trecut, în urma unui proces de fuziune prin contopire, grupul a reușit o premieră în România, integrând într-o singură companie - AAylex ONE, 16 dintre entitățile sale. Întregul proces a avut ca scop creșterea eficienței operaționale, precum și continuarea strategiei de dezvoltare, ce are ca punct central consumatorul, bazată pe inovație, tehnologie superioară, calitate și sustenabilitate la cel mai înalt nivel.
„Suntem alături de afacerile românești și ne bucurăm că putem susține un jucător local cu tradiție să-și continue dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție. Aaylex – un grup dezvoltat de antreprenori români este una dintre poveștile de succes din industria alimentară autohtonă: a ajuns unul dintre cei mai mari jucători de pe piață și se dezvoltă în continuu, cu soluții inovative și adaptate nevoilor de pe piață”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank.
AAylex ONE are peste 2.500 de angajați și estimează o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei la sfârșitul acestui an. Compania este în top 3 producători de carne de pasăre din România, fiind una dintre cele mai mari companii integrate pe verticală la nivel național. Grupul deține două fabrici de nutrețuri de mare capacitate, ferme de reproducție, incubație și creștere pui, un abator performant echipat cu tehnologie de ultimă generație, precum și două fabrici ultra-moderne, la nivel european, de procesare produse inovative cu valoare adăugată.