Topul județelor cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului

Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro. Din numărul total de joburi, o treime a avut  și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce privește domeniile, IT-ul, ingineria, petrol / gaze și construcțiile au ridicat piața salariilor și au venit cu cele mai mari medii nete la nivel național, din punct de vedere geografic, Capitala și județele din Vestul țării continuă să domine clasamentul. Bilanț eJobs: Peste 260.000 de joburi noi postate în 2025 și 11 milioane de aplicări. Detalii pe revistaprogresiv.ro

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, cel mai bine câștigă angajații din Capitală, cu o medie salarială netă de 5.665 de lei pe lună. Pentru Cluj, al doilea cel mai bine plasat județ, media este de 5.000 de lei. Aceeași medie a fost înregistrată, în primul semestru al anului, și pentru Timiș și Sibiu, acestea fiind, de altfel și singurele județe în care anul acesta media netă salarială a fost mai mare sau egală cu 5.000 de lei.

Pentru angajații din Iași, Brașov și Constanța, salariul mediu din primele șase luni ale anului a fost de 4.700 de lei, în timp ce în Argeș, Prahova și Dolj media a fost de 4.500 de lei. Alte județe unde salariul mediu net încasat de cei care lucrează a fost de cel puțin 4.000 de lei pe lună au fost Bihor, Arad, Galați, Alba, Olt sau Tulcea.

Cele mai mici salarii, pe de altă parte, sunt raportate de angajații din Mehedinți, Giurgiu și Teleorman, toate trei cu o medie de 3.800 de lei pe lună și Caraș Severin și Maramureș, cu 3.900 de lei pe lună. Domeniile cu cele mai multe poziții deschide în aceste județe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.

„Evident că aceste medii sunt corelate în primul rând cu nivelul investițiilor din aceste zone, dar și cu profilul angajatorilor prezenți în județele respective. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai multe companii care au un număr mai mare de poziții de specialiști sau pentru candidați cu studii superioare, cu atât media salarială din județul respectiv va fi mai mare. În județele unde majoritatea job-urilor vizează candidați din segmentul entry-level sau fără studii superioare, nivelul salarial va fi mai scăzut”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În aproape toate județele, însă, așteptările candidaților sunt cu aproximativ 30% mai mari decât salariile pe care le și încasează. Pentru București, spre exemplu, candidații se așteaptă la salarii cu 32% mai mari decât media înregistrată (7.500 de lei versus 5.665 lei). Cele mai mari diferențe sunt în Brăila, unde așteptările sunt cu 50% mai mari decât media reală (6.000 de lei vs 4.000 de lei), Harghita (5.850 de lei vs. 4.000 de lei), Vrancea (5.800 de lei vs, 4.000 de lei) și Hunedoara (6.000 de lei vs. 4.200 de lei). Chiar și pentru Cluj sau Timiș, două dintre județele fruntașe, există o diferență de 40% între așteptări și realitate – 7.000 de lei vs. 5.000 de lei.

Județele în care salariile reale sunt mai apropiate de așteptările candidaților sunt Argeș, cu o diferență de 25%, de la 4.500 la 5.625 de lei, Bacău și Suceava, de la 4.000 la 5.000 de lei, dar și Constanța și Brașov, cu o diferență de 28%, de la 4.700 de lei la 6.000 de lei

În acest moment, peste 23.000 de joburi sunt disponibile pe eJobs.ro. Dintre acestea, 8.100 au salariul afișat. Alte 10.000 de joburi sunt disponibile pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs.ro și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV. Pentru iajob.ro, procentul joburilor cu salariul afișat în anunțul de angajare este de peste 60%.

evolutia economiei blocului comunitar
Moody's: Deficitul fiscal al României, 7,8% din PIB în 2025 dacă măsurile fiscal - bugetare sunt implementate integral 
Agenția internațională de rating Moody's estimează că deficitul fiscal al României putea ajunge la 7,8% din PIB în 2025 și 6,1% din PIB în...
taxe fiscalitate controale 1
Implicațiile noilor cote de TVA și ale noului impozit pe dividende asupra companiilor
De la data publicării în Monitorul Oficial, contribuabilii vor avea la dispoziție circa două săptămâni pentru a implementa noutățile fiscale...
Sufocați de taxe, 60% dintre micii antreprenori din România iau măsuri dure de reducere a costurilor. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Sufocați de taxe, 60% dintre micii antreprenori din România iau măsuri dure de reducere a costurilor
Valul de majorări fiscale din 2025 afectează puternic IMM-urile din România. Mai exact, 60% dintre micii antreprenori susțin că sunt „foarte...
AmCham Camera de comert Americana in Romania logo
Vlad Boeriu, AmCham România: Criza actuală este și un moment de resetare
Analiza relațiilor economice dintre România și Statele Unite arată o dinamică pozitivă, pe care România trebuie să o valorifice printr-o...