Răzvan Munteanu preia funcția de CFO în cadrul Mega Image

Mega Image îşi consolidează echipa financiară prin recrutarea lui Răzvan Munteanu în rolul de Chief Financial Officer (CFO), care va face parte atât din Comitetul Executiv al Mega Image, cât și din echipa de Management Financiar Ahold Delhaize Europa. Acesta a preluat rolul de CFO Mega Image de la Hadewych Vermunt, care se alătură echipei Delhaize Le Lion, Belgia, în calitate de CFO. Răzvan Munteanu preia funcția de CFO în cadrul Mega Image

Răzvan are o experiență de aproape 20 de ani în domeniul financiar, iar până de curând a deținut responsabilitatea financiară pentru mai multe țări din Europa de Est, printre care România, Grecia și Bulgaria, din funcția de Cluster CFO al grupului Sandoz, pentru regiunea de Est. Înainte de preluarea acestei funcții, a fost Country CFO în cadrul Novartis România și Sandoz România. Și-a început cariera la Unilever în România, iar apoi a preluat roluri internaționale în cadrul aceluiași grup în Olanda și Regatul Unit al Marii Britanii. Răzvan a absolvit un program de Executive MBA al Vienna University of Economics and Business.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 880 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Oradea, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.

Proprietarul Mega Image deschide un hub tehnologic în București
Proprietarul Mega Image deschide un hub tehnologic în București
Ahold Delhaize anunță lansarea unui hub de tehnologie în București: AD/01. Prin această lansare, compania își propune să atragă peste 250...
Mega Image, investiții de peste 25 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea magazinelor și depozitelor
Mega Image, investiții de peste 25 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea magazinelor și depozitelor
Mega Image a demarat un amplu proces de reamenajare și modernizare a magazinelor și depozitelor care a atins deja o investiție de 25 de milioane...
Proprietarul Mega Image cumpără rețeaua Profi
Proprietarul Mega Image cumpără rețeaua Profi
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, anunță achiziția integrală a rețelei Profi Rom Food. Tranzacția se ridică la 1,3 miliarde de euro,...
Mega Image se listează pe Glovo și extinde serviciul de livrare rapidă a cumpărăturilor
Mega Image se listează pe Glovo și extinde serviciul de livrare rapidă a cumpărăturilor
Mega Image anunță parteneriatul cu Glovo pentru extinderea serviciului de livrare rapidă a cumpărăturilor online, care completează platforma...
Mega Image lansează o nouă marcă proprie
Mega Image lansează o nouă marcă proprie
Retailerul Mega Image lansează o nouă marcă proprie sub brandul MEGA, care cuprinde atât produse alimentare, cât și articole nealimentare,...
Mega Image trece de pragul de 900 de magazine la nivel național
Mega Image trece de pragul de 900 de magazine la nivel național
Mega Image mizează pe expansiunea rețelei de magazine care, în luna octombrie, a depășit pragul de 900 de magazine la nivel național. Astfel,...