Pawel Musial revine la conducerea Profi

Pawel Musial, Președinte Executiv Profi, a fost numit Director General în exercițiu al companiei, cu începere de la 3 februarie 2020. Pawel a mai deținut funcția de Director General în cadrul retailerului din 2010 până în 2015. Pawel Musial revine la conducerea Profi

Actualul Director General, Daniel Cîrstea, va lua o scurtă pauză și va reveni în cadrul Profi ulterior. Pe timpul interimatului, Pawel Musial va prelua rolul de Director General în exercițiu.

“A fost o plăcere și o onoare să lucrez cu echipa și să conduc extraordinara creștere a rețelei Profi din ultimii ani. A fost o perioadă foarte incitantă și totodată foarte aglomerată în ce mă privește, iar pentru a-mi reîncărca bateriile, am decis să îmi iau puțin timp liber. Voi reveni în Profi cu mai multă energie pentru a contribui mai departe la succesul companiei”, a declarat Daniel Cîrstea.

“Îl felicit pe Daniel pentru că a condus cu succes compania în ultimii patru ani și mă bucur că voi continua munca pe care am început-o împreună în 2010. Vom continua să oferim consumatorilor din România cea mai bună valoare și experiență de cumpărare, vom extinde și mai mult rețeaua și o vom ajuta să își concretizeze potențialul,” a afirmat Pawel Musial.

Cu aproape 1.200 de magazine și peste 17.000 de angajați, Profi este rețeaua de retail cu cea mai mare acoperire geografică. Compania a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 5,9 miliarde de lei, în creștere cu 25% față de anul precedent.

Rețeaua Profi, extinsă cu 13 magazine noi în luna septembrie
Rețeaua Profi, extinsă cu 13 magazine noi în luna septembrie
Profi își consolidează poziția pe piața locală de retail, în special în zonele rurale ale României, și a încheiat luna septembrie cu...
Pawel Musial se retrage de la conducerea Profi
Pawel Musial se retrage de la conducerea Profi
Pawel Musial, executivul care a condus în ultimii doi ani operațiunile retailerului Profi din poziția de Director General, se retrage din...
Pawel Musial, Profi: 2022, an record pentru expansiune si remodelări
Pawel Musial, Profi: 2022, an record pentru expansiune si remodelări
Profi investește masiv în dezvoltarea companiei, lucru care presupune atât deschiderea de noi magazine, dar și remodelarea celor deja existente...
Profi lansează propria aplicație
Profi lansează propria aplicație
Profi, retailerul cu cea mai extinsă rețea de magazine la nivel național, a lansat aplicația mobilă Profi, cea mai recentă facilitate oferită...
Profi continuă extinderea în rural, dar accelerează și dezvoltarea formatului Go
Profi continuă extinderea în rural, dar accelerează și dezvoltarea formatului Go
În luna noiembrie a acestui an, rețeaua Profi s-a extins la nivel național cu alte 20 de locații, majoritatea în formatul Loco. Potrivit datelor...
 Pawel Musial, Profi: ”Nu mai e suficient să fii un simplu jucător de proximitate”
Pawel Musial, Profi: ”Nu mai e suficient să fii un simplu jucător de proximitate”
După mai bine de șapte ani cu un ritm alert al extinderii, Profi își regândește strategia de business și mută focusul pe remodelarea...