ING Consumer Research: 8 din 10 români spun că educația financiară ar trebui predată în școală
Datele celui mai nou studiu ING Consumer Research arată că românii resimt presiunea schimbărilor economice, dar văd educația financiară ca pe un sprijin concret pentru decizii mai bune și o viață mai echilibrată. 
Studiul arată că 8 din 10 români spun că educația financiară ar trebui predată în școală. Totodată, 71% spun că sănătatea lor financiară influențează semnificativ starea generală de bine. Tema educației financiare devine astfel cu atât mai relevantă, într-un context în care tot mai mulți români spun că au nevoie de repere clare și instrumente practice pentru decizii mai bune în viaţa de zi cu zi.
Datele arată că, pentru mulți români, banii nu mai înseamnă doar calcule și cheltuieli, ci și liniște, încredere și capacitatea de a vedea viitorul cu mai multă claritate. Într-un context în care 73% dintre români se așteaptă ca prețurile la alimente să crească mai rapid în următoarele 12 luni, iar 68% cred că numărul șomerilor va crește în aceeași perioadă, educația financiară este văzută tot mai mult ca o abilitate pentru viață.
„Într-un context economic care îi face pe oameni mai atenți la banii lor, educația financiară nu mai e doar o informație utilă, ci o necesitate. Un sprijin concret care îți dă încredere, control și libertarea de a decide pentru tine. Vedem o nevoie reală pentru explicații simple și soluții ușor de folosit, care să îi ajute pe oameni să aibă control asupra banilor lor și să aibă mai multă încredere în propriile alegeri financiare, fără teama de judecata celor din jur,” declară Diana Mihai, Director de Marketing, Comunicare și Brand Experience ING Bank România.
Potrivit studiului, 86% dintre români își evaluează cunoștințele financiare ca fiind medii sau peste medii. În același timp, doar 11% au răspuns corect la cel puțin 4 din 5 întrebări de bază incluse în studiu. De asemenea, 53% dintre gospodării au economii, ceea ce arată că, pentru o parte importantă a populației, construirea unei plase de siguranță financiară rămâne o provocare.
Pe lângă presiunea costurilor și nesiguranța economică, studiul arată că 62% dintre români spun că mediul actual îi face anxioși când vine vorba de investiții. Acest rezultat sugerează nevoia unor repere mai clare, a unor informații accesibile și a unor conversații financiare mai apropiate de realitatea de zi cu zi.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți - companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,9 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking.








