Dan Timotin se întoarce în România și preia conducerea Ursus Breweries

Ursus Breweries, parte a Asahi Europe & International și liderul pieței berii din România, anunță numirea lui Dan Timotin în funcția de Director General pentru România, începând cu data de 1 iulie 2025. Acesta revine în România după o perioadă în care a avut roluri de director general în Macedonia de Nord, Cehia și, cel mai recent, în Egipt, anterior ocupând poziții de top management în Ungaria și Polonia. Dan Timotin GM Ursus Breweries

Dan Timotin are o experiență de peste 20 ani în industria bunurilor de larg consum (FMCG), acoperind categorii variate precum băuturi răcoritoare, cafea, bere și spirtoase premium. În cariera sa, a deținut roluri succesive de director financiar, director de vânzări și apoi director general. Împreună cu experiența dobândită prin expunerea sa internațională, Dan aduce o perspectivă solidă și o adaptabilitate remarcabilă la piețe și culturi diferite.

„Sunt onorat să fac parte din echipa Ursus Breweries și mă bucur de această provocare de a coordona activitatea celui mai mare producător de bere din România, care are în portofoliu unele dintre cele mai iubite și cunoscute branduri. Sunt încântat că această călătorie profesională mă aduce înapoi acasă și mă simt motivat să intru într-o echipă care face performanță și care are o viziune orientată spre viitor. Am încredere că vom evolua frumos împreună”, a declarat Dan Timotin, Director General Ursus Breweries.

Dan Timotin a preluat conducerea Ursus Breweries de la Michał Mrowiec, care a coordonat activitatea companiei timp de aproape doi ani. Michał a preluat rolul pe care îl deținea românul Dragoș Constantinescu, de Country Manager pentru Republica Cehă, Slovacia, Germania și Austria, după promovarea lui Constantinescu în rolul de CEO al operațiunilor europene și internaționale (cu excepția Japoniei, Australiei și Asiei) ale Asahi Europe & International.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România, fiind liderul pieței de bere. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.

Proprietarul Ursus Breweries anunță schimbări în cadrul echipelor de conducere. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Dragoș Constantinescu, noul CEO Asahi Europe&International
În urma deciziei CEO-ului Asahi Europe & International, Paolo Lanzarotti, de a se retrage din activitatea executivă, Asahi Group Holdings (AGH)...
buzau
Ursus Breweries pregătește investiții de 15 mil. euro în fabrica de la Buzău
Ursus Breweries va investi 15 milioane de euro în fabrica de la Buzău, proiect planificat pentru 2025 și care are drept scop creșterea...
Ursus Breweries a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere în fabrica din Brașov, parte a unei investiții de 50 mil. de euro
Ursus Breweries a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere în fabrica din Brașov, parte a unei investiții de 50 mil. de euro
Ursus Breweries a inaugurat în fabrica din Brașov o nouă linie de îmbuteliere, precum și noi depozite, laboratoare și spații de birouri, care...
Ursus Breweries investește 2 mil. euro într-o instalație sustenabilă de recuperare a energiei la Buzău
Ursus Breweries investește 2 mil. euro într-o instalație sustenabilă de recuperare a energiei la Buzău
Ursus Breweries a făcut o investiție de 2 milioane de euro într-o instalație care folosește tehnologii de eficiență energetică pentru...
Ursus Breweries are un nou Președinte
Ursus Breweries are un nou Președinte
Michał Mrowiec, actualul Vicepreședinte de Vânzari al Kompania Piwowarska, va prelua rolul de Președinte al Ursus România începând cu data de...
Ursus Breweries, investiții de peste 50 mil. euro în producție și logistică
Ursus Breweries, investiții de peste 50 mil. euro în producție și logistică
Ursus Breweries, cel mai important jucător din industria locală a berii, a investit în perioada 2018-2020 peste 50 de milioane de euro în...