Andre Vivan da Silva, General Manager GSK România, a fost promovat la nivel regional

Andre Vivan da Silva, excutivul care conduce operațiunile GSK pe plan local, a preluat rolul de Vicepreședinte & Cluster Area Director Europa de Sud Est începând cu 1 ianuarie 2018, la un an după ce a fost numit General Manager al GSK România. Andre va conduce activitățile din această regiune din România, unde este stabilit împreună cu familia sa. El va continua să coordoneze echipa GSK România până când va fi anunțat un succesor.  Andre Vivan da Silva, General Manager GSK România, a fost promovat la nivel regional

”Sunt încântat să preiau noua poziție, deoarece aceasta reprezintă un pas important înainte și o mare șansă de a continua activitatea și inițiativele dezvoltate în Europa de Sud-Est. România a fost o experiență minunată pentru mine și aștept cu nerăbdare să preiau provocările pe care această regiune le oferă”, a declarat Andre Vivan da Silva, VP & GSK Cluster Area Director South East Europe.

În noul său mandat Andre va fi responsabil de continuarea furnizării indicatorilor de performanță globali ai Grupului, de stimularea inovării în țările din regiune și de consolidarea poziției GSK ca o companie de încredere. Regiunea Europei de Sud Est  a fost formată în august 2016 și include diviziile farmaceutice ale GSK din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Cipru, Malta & Gibraltar, Croația, Albania, Kosovo, Macedonia şi Bosnia – Herțegovina.

Andre s-a alăturat echipei GSK în 2009, ca Specialty Business Unit Director, în Brazilia. În 2012, a fost numit Head of Academy, Commercial Excellence EMA, conducând divizia regională de Operational Planning, Sales și Launch Excellence iar în 2013 a fost numit Head of Business Planning, China. Înainte de a se alătura GSK, Andre a ocupat diferite funcții executive în departamentele comerciale din industria farmaceutică, precum Schering Plough, Organon, Lundbeck și Eli Lilly.

Andre Vivan are un master în Administrarea Afacerilor Internaționale la Universitatea Bournemouth UK.

Andrei Brînzea, numit Business Development Director în cadrul CTP România
Andrei Brînzea, numit Business Development Director în cadrul CTP România
CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator de spații industriale și logistice listat din Europa după suprafața închiriabilă...
PepsiCo are un nou HR Director în regiunea Balcanilor de Est
PepsiCo are un nou HR Director în regiunea Balcanilor de Est
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță numirea Silviei Petre în funcția de HR Director PepsiCo East...
P&G numește în premieră un român la conducerea regiunii Europa de Sud-Est
P&G numește în premieră un român la conducerea regiunii Europa de Sud-Est
Începând cu 1 iulie, Radu Maftei preia funcția de Senior Vice President pentru Europa de Sud-Est (SEE) în cadrul Procter & Gamble, poziție...
Haleon, noua companie de produse medicale de uz general a GSK
Haleon, noua companie de produse medicale de uz general a GSK
GlaxoSmithKline a anunțat că noua companie, care va rezulta din viitoarea separare a diviziei Consumer Healthcare din GSK la mijlocul anului 2022,...
Fostul CEO al GSK Consumer Healthcare România preia o poziție similară în Elveția
Fostul CEO al GSK Consumer Healthcare România preia o poziție similară în Elveția
Nigel Stephenson, cel care a condus timp de aproape trei ani businessul GSK Consumer Healthcare din România și alte șapte țări din regiune, a...
Unilever țintește divizia bunurilor de larg consum a gigantului farmaceutic GSK
Unilever țintește divizia bunurilor de larg consum a gigantului farmaceutic GSK
În procesul de eficientizare a businessului, Unilever vizează extinderea în zona îngrijirii personale, vizând în acest sens filiala de bunuri...