Veniturile Aquila, avans de 20% după primele nouă luni susținut de creștere organică și achiziții strategice

Aquila, lider în servicii integrate de distribuţie şi logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, cu 30 de ani de experiență în această industrie, a încheiat primele nouă luni din 2024 cu venituri de 2,1 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele înregistrate de companie au fost susținute de creșterea organică a segmentului de distribuție și de aportul adus de cele trei companii achiziționate în 2024 care activează în piața din România. Romtec și cele două companii Parmafood au contribuit cu 5,3% la veniturile companiei. Aquila rezultate financiare BVB

„Acțiunile întreprinse în primele nouă luni sunt aliniate cu strategia noastră de creștere sustenabilă. Cele trei achiziții strategice realizate în 2024 consolidează poziția noastră. Anul acesta, aniversăm 30 de ani de activitate, perioadă în care am crescut odată cu piața din România, ne-am extins în Republica Moldova, iar rezultatele obținute reflectă angajamentul constant față de partenerii, clienții și investitorii noștri. Ne concentrăm activ pe maximizarea prezenței în canalele de distribuție cu rate de creștere și marje mai mari, precum HoReCa și benzinării, și pe sinergiile cu cele trei companii noi. Excelența operațională este prioritară pentru AQUILA, în contextul expansiunii grupului, construind pe fundația solidă creată, eficiență, digitalizare și sustenabilitate”, a explicat Cătălin Vasile, CEO Aquila.

În structura veniturilor, în primele nouă luni din 2024, segmentele de afaceri distribuție și logistică au înregistrat creșteri de 21%, respectiv 7%, în timp ce segmentul de afaceri transport a înregistrat o ușoară scădere, de 2%. Prin extinderea portofoliului de branduri proprii, respectiv achiziția Romtec, compania generat o creștere de 37% a veniturilor din brandurile JetXpert, Expert Wipes, Gradena, La Masă și Yachtis, ajungând la 88 milioane lei la nivelul primelor trei trimestre din 2024.

EBITDA a înregistrat o creștere de 7%, până la 124 milioane lei, iar profitul net înregistrat a fost de 57 milioane de lei la finalul primelor nouă luni din acest an, o scădere de 19% comparativ cu perioada similară din 2023, în principal ca urmare a impozitului pe profit de minim 1% din venituri, intrat în vigoare anul acesta, și a costurilor mai mari cu angajații.

În linie cu obiectivele de sustenabilitate, Aquila a alocat 16,9 milioane de euro în 2024 pentru investiții în mijloace de transport și echipamente de depozit.

Aquila operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. Compania vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piață.

Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse, cu mărci proprii precum Gradena: legume și fructe congelate; LaMasă: semipreparate congelate din carne; Yachtis: produse congelate de pește și fructe de mare; precum și mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree; produse igienă – Kleenex, Kotex, Zewa, Tena, Libresse; scutece copii – Huggies; legume congelate și conserve – Bonduelle; smântâna vegetală și frișcă vegetală – Gran Cucina și Hulala; pește și preparate din pește – Frosta.

Prin achiziția Romtec, compania și-a adăugat în portofoliu peste 20 de branduri de produse pentru întreținerea autoturismelor, dezvoltate în România, printre care Jet Xpert, Clima Xpert și Brake Xpert, și deține o unitate de producție în Iași.

De asemenea, în anul 2024 odată cu achiziționarea companiilor Parmafood, portofoliul Aquila s-a extins cu peste 100 de branduri cu notorietate națională și internațională, printre care Tabasco, Calvo, Mutti, Kikkoman, Serena Wines, La Molisana, Frescobaldi.

Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București.

AQUILA finalizează achiziția Parmafood
AQUILA finalizează achiziția Parmafood
AQUILA, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din...
Aquila finalizează achiziția Romtec Europa, o tranzacție de 3,2 mil. euro
Aquila finalizează achiziția Romtec Europa, o tranzacție de 3,2 mil. euro
Aquila (simbol bursier AQ), unul dintre principalii furnizori de servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg...
Aquila și-a majorat profitul cu 9% în primele 9 luni din acest an
Aquila și-a majorat profitul cu 9% în primele 9 luni din acest an
Aquila, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de distribuție și logistică pentru FMCG din România și Republica Moldova, a...
Aquila preia integral o companie românească specializată în producția de lichide și aerosoli pentru autoturisme
Aquila preia integral o companie românească specializată în producția de lichide și aerosoli pentru autoturisme
Aquila, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova,...