JTI investește 60 de milioane de euro în fabrica din România

JTI va investi 60 de milioane de euro pentru modernizarea capacităților de producție ale fabricii din România. Ca urmare a programului de investiții derulat în următorii trei ani, vor crește volumele de țigarete fabricate, iar fabrica de pe platforma Pipera va avea un rol foarte important în aprovizionarea piețelor din Uniunea Europeană cu produse JTI. În momentul de față, aproximativ 70% din producția JTI Manufacturing este exportată în circa 50 țări. JTI investește 60 de milioane de euro în fabrica din România

„JTI Manufacturing va fi dotată cu echipamente de ultimă oră din punct de vedere tehnologic și al standardelor de producție. Această investiție reprezintă încă o recunoaștere a fabricii din România în cadrul grupului JTI, pentru excelența în execuție și eficiența echipei de profesioniști. Suntem mândri de încrederea acordată și vom continua să muncim cu aceeași dorință de a performa și de a ne îmbunătăți continuu. Mă bucur că mă aflu în România în această perioadă de dezvoltare a fabricii, în mijlocul unor oameni hotărâți să reușească, indiferent de dificultăți sau context”, susține Jamie Dunlop, Factory Lead JTI România.

În 2012, JTI Manufacturing a investit 25 milioane de euro în capacitățile de producție, ceea ce a presupus și crearea a peste 125 de noi locuri de muncă. În fabrică lucrează în momentul de față aproximativ 500 de oameni, dintr-un total de peste 1.200 angajați ai JTI în România.

JTI, una dintre primele companii multinaționale stabilite local încă din 1993, a investit până acum în România peste 250 milioane de euro.

Cele două entități cu care JTI își desfășoară activitatea în România au virat în 2020 la bugetul statului peste 4,77 miliarde de lei (aproape un miliard de euro), în creștere cu mai mult de 12% față de taxele plătite pentru 2019. Suma reprezintă accize, TVA și alte taxe, impozite și contribuții aferente anului trecut, plătite până în prezent.

România este al treilea producător european de țigarete, după Germania și Polonia. Conform INS, în 2020 totalul exporturilor a fost de peste 1,3 miliarde euro, contribuția pozitivă a tutunului la balanța de plăți fiind de circa un miliard de euro.

 

Afacerile JTI în România au depășit anul trecut 1,4 mld. euro
Afacerile JTI în România au depășit anul trecut 1,4 mld. euro
Afacerile JTI în 2021, cumulate pentru cele două entități care își desfășoară activitatea în România - JTI Trading și JTI Manufacturing...
Alexander Pitchka, noul General Manager al JTI România
Alexander Pitchka, noul General Manager al JTI România
Alexander Pitchka este noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria, începând cu luna mai a acestui an. Alexander Pitchka s-a...
JTI investește 60 de milioane de euro în fabrica din România
JTI investește 60 de milioane de euro în fabrica din România
JTI va investi 60 de milioane de euro pentru modernizarea capacităților de producție ale fabricii din România. Ca urmare a programului de...
 Un nou General Manager pentru JTI România
Un nou General Manager pentru JTI România
Evgeny Nikolsky este noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Mark Rock, care va conduce...