Fostul ministru al mediului vrea să includă și borcanele în SGR

Fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, propune modificarea Sistemului de Garanție-Returnare astfel încât, începând cu 1 ianuarie 2027, borcanele și sticlele de borș poată fi returnare de către consumatori și, ulterior, să intre în procesul de reciclare. borcanele incluse in sistemul garantie returnare SGR

Proiectul de lege prevede ca începând cu 1 ianuarie 2027, Sistemul de Garanție-Returnare se va aplica şi pentru ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal utilizate pentru a face disponibile pe piața națională oțetul, borşul, apa distilată şi băuturile din cafea şi pe baza de cafea, precum şi orice produs alimentar disponibil pe piață în ambalaje primare nereutilizabile constând în borcane din sticlă cu capac din plastic sau metal. Nu intră în prevederile acestui proiect ambalajele pentru băuturile foarte perisabile, lapte și lactate.

„Opțional, operatorii economici care introduc pe piața naţională produse lactate în ambalaje primare reutilizabile din sticla, pot opta pentru includere şi participare în cadrul sistemului de garanție-returnare în condițiile prezentei legi”, se arată în proiectul de lege. Același document arată că ambalaje primare nereutilizabile şi reutilizabile incluse în sistemul garanție-returnare, trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici: volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri inclusiv; diametrul exterior al ambalajului să fie min. 40 mm - max. 130 mm, cu excepția borcanelor din sticla care trebuie sa aibă un diametru exterior cuprins între min. 50 mm - max. 130 mm;
înălțimea ambalajului, inclusiv închiderea: min. 75 mm - max. 360 mm; greutatea ambalajului (fără conținut/băutură): max. 1 kg.

„În prezent, sunt peste 80000 de tipologii de ambalaje aflate în sistem. să includem altele noi va necesita un efort mare. Dacă sistemul are succes, nu înseamnă că este neapărat oportun să introducem și alte ambalaje? De ce? Trebuie evaluat care este impactul, pentru că, în acest moment, noi colectăm și producem un material cu impurități foarte puține, spre deloc. Dacă introducem alte tipuri de ambalaje cum ar fi laptele sau produsele lactate, riscul de contaminare este mult mai mare și trebuie să înțelegi ce vrei să tipuri de materiale, cum le vei colecta, către cine le vei da și așa mai departe. Această decizie ar trebui analizată mai atent, astfel încât, dacă ajungem acolo, să fie implementată cu succes”, a declarat Radu Pascu, Commercial Manager RetuRO SGR, în cadrul evenimentului Trade Round Table.

Potrivit proiectului de lege, valorile minime ale obiectivelor privind ambalajele primare reutilizabile incluse în Sistemul de Garanție-Returnare calculate pentru 2027 vizează un obiectiv minim anual de returnare de 80% și un obiectiv minim de reciclare de 65%. În 2028, cotele ar urma să fie de 85% pentru returnare și 70% pentru circulare, respectiv 90% și 75% pentru anul 2029.

În prezent, SGR se aplică pentru ambalaje din plastic, sticlă și metal cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizat utilizate pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase. În luna septembrie au fost colectate peste 507 milioane de ambalaje, reprezentând 94% din cantitatea pusă pe piață, procent similar celui din luna august, potrivit datelor anunțate de RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare.

IT Genetics lansează prima platformă românească de economie circulară dedicată hardware‑ului pentru supply chain. Detalii pe revistaprogresiv.ro
IT Genetics lansează prima platformă românească de economie circulară dedicată hardware-ului pentru supply chain
IT Genetics, companie cu capital integral autohton și unul dintre principalii furnizori de soluții IT profesionale, a lansat Toolbox, prima...
DAAS Epta România a investit 500.000 de euro în primul centru privat de training pentru refrigerare. Detalii pe revistaprogresiv.ro
DAAS Epta România a investit 500.000 de euro în primul centru privat de training pentru refrigerare
DAAS Epta România, parte a grupului internațional Epta, anunță inaugurarea oficială a primului Training Center dedicat tehnicienilor...
Peste patru miliarde de ambalaje, colectate prin SGR, în primele nouă luni ale anului. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Peste patru miliarde de ambalaje, colectate prin SGR, în primele nouă luni ale anului
În luna septembrie au fost colectate peste 507 milioane de ambalaje, reprezentând 94% din cantitatea pusă pe piață, procent similar celui din...
regulament european privind ambalajele din plastic de unica folosinta
Noi restricții pentru produsele din plastic de unică folosință și impactul lor pentru companii
Gestionarea produselor din plastic a reprezentat în ultimii ani o preocupare constantă a autorităților europene și naționale. Recent publicată...
Sustenlandia CEO Forum editia a II-a 2025
SUSTENLANDIA CEO FORUM 2025. Insider de pe Wall Street va dezbate la București viitorul capitalismului
Tariq Fancy, fost director global de investiții sustenabile la BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, va fi prezent pentru prima...
Verdino felii vegetale cu fistic pe baza de proteine din mazare
EcoVadis certifică angajamentul Verdino Green Foods față de integrarea sustenabilității în business
Verdino Green Foods, pionier în categoria de produse vegetale pe bază de proteine din mazăre, din România, a obținut Committed Badge, acordată...