DS Smith își extinde implicarea în dezvoltarea comunității din Zărnești prin noi inițiative
DS Smith își continuă angajamentul de a susține dezvoltarea comunității locale prin noi inițiative, axate pe câteva direcții strategice, precum educația, biodiversitatea, sănătatea și sprijinul acordat grupurilor vulnerabile.
La începutul primăverii, fabrica de hârtie pentru ambalaje a lansat un concurs de desene prin care elevii zărneșteni din învățământul primar au fost încurajați să își exprime grija față de mediul înconjurător, cu ajutorul creativității. Proiectul – intitulat „Orașul meu curat” – a reunit un număr mare de participanți și se află acum în etapa de jurizare, câștigătorii urmând să fie anunțați în curând.
Biodiversitatea este o altă direcție prioritară pentru DS Smith atunci când vine vorba despre implicarea în comunitate. Într-o singură zi, 50 de angajați s-au mobilizat și și-au unit forțele pentru o acțiune de plantare de copaci în curtea fabricii din Zărnești, sub coordonarea unui ONG local. Obiectivul inițial, de a planta 100 de fagi, s-a triplat la fața locului, astfel că, acum, 300 de puieți vor contribui la regenerarea zonei, pe termen lung.
Alte inițiative recente s-au axat pe sănătate și pe sprijinirea membrilor vulnerabili din comunitate. DS Smith Zărnești a acordat sprijin financiar unui liceu din localitate, care a organizat donații de pachete cu alimente și alte produse esențiale în beneficiul a 20 de familii fără posibilități, dar și al copiilor instituționalizați. În curs de desfășurare este și colaborarea cu spitalul “Dr. Caius Tiberiu Sparchez” din Zărnești, pentru achiziția unui lift electric, menit să ușureze accesul pacienților cu dificultăți motorii.
Pentru a îmbunătăți și mai mult gradul de eficiență și de sustenabilitate a operațiunilor, DS Smith a anunțat recent planul de investiții pentru perioada 2021 – 2023. Compania va aloca 11 milioane de Euro pentru instalarea unor echipamente noi, care să permită reducerea amprentei de carbon, dar și a consumului de apă proaspătă și gaz.
Fabrica DS Smith din Zărnești este cea mai mare unitate de producție a hârtiei pentru ambalaje din România, asigurând necesarul pentru aproape jumătate din piața locală și utilizează ca materie primă 100% deșeurile de hârtie și carton. DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie pentru ambalaje, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara și 3 puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează în total 650 de angajați.