Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România lansează o platformă comună de sustenabilitate

Sistemul Coca-Cola în România, format din Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, reunește, începând cu această toamnă, sub aceeași platformă, toate proiectele de mediu și implicare în comunitate ale celor două companii. Sub filosofia #NuNeOprimAici, Sistemul Coca-Cola își întărește promisiunea de a continua să acționeze pentru un viitor mai sustenabil, având patru direcții principale de interes.  Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România lansează o platformă comună de sustenabilitate

”Platforma de sustenabilitate După Noi a luat naștere, acum patru ani, din convingerea noastră că viitorul se construiește prin fiecare decizie pe care o luam astăzi. Am început prin a promova potențialul unei zone unice din România, prin autenticitatea ei – Țara Dornelor – și am adăugat platformei și alte inițiative, pe măsură ce am identificat provocări noi pentru mediu și comunitate. După Noi a crescut odată cu dorința noastră de a face mai mult și mai bine și de a-i inspira și pe ceilalți. Astăzi, După Noi #NuNeOprimAici reflectă tot ceea ce facem, în cadrul Sistemului Coca-Cola, alături de Coca-Cola România, pentru un viitor sustenabil. Scopul nostru: să ne atingem obiectivele comune de sustenabilitate, să avem un impact real în comunitate și să aducem, alături de noi, cât mai mulți români care își doresc să contribuie la schimbare”, declară Alice Nichita, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România. 

„În 2020, un an în care este nevoie mai mult ca niciodată de solidaritate și sprijin reciproc, ne unim eforturile și pornim într-o călătorie comună. Ne propunem să facem mai mult decât să răcorim lumea: vrem să contribuim la un viitor mai bun, pentru comunități și pentru planetă. Pentru asta, este nevoie de o viziune solidă, de angajamente ferme și de eforturi susținute. Pe fundația pusă deja prin platforma de sustenabilitate După Noi, construim filozofia #NuNeOprimAici de a crește sustenabil, nu doar noi, ci alături de toți cei din jurul nostru. Pornim în noua realitate cu încredere și optimism, pentru că doar implicându-ne în proiecte de impact, vom face diferența și vom clădi mai mult pentru generațiile viitoare”, declară Mihaela Niță,  Corporate & Government Affairs Manager, Coca-Cola România.

Cu o prezență de aproape 30 de ani în România, Sistemul Coca-Cola integrează sustenabilitatea în fiecare aspect al business-ului și se implică în comunitate, investind, anual, peste 1 milion de euro în proiecte de responsabilitate socială, derulate alături de parteneri din mediul non-guvernamental. Odată cu lansarea viziunii După Noi #NuNeOprimAici, Sistemul Coca-Cola în România definește patru priorități de sustenabilitate, reprezentate de cei patru piloni ai platformei:

Sistemul Coca-Cola adresează problema deșeurilor de ambalaje prin eforturi pe mai multe paliere: investim în ambalaje sustenabile, prin reducera cantității de plastic folosite, cu obiectivul să ajungem la 100% ambalaje reciclabile (obiectiv deja atins în România) și 50% material reciclat până în 2030 (20% atins deja prin trecerea portofoliului de apa minerala naturala Dorna in ambalaje din 100% rPET). Totodată, Sistemul Coca-Cola își îndeplinește anual țintele de recuperare a materialului folosit pentru ambalare, impuse de legislație, dar își propune ca până în 2030 să recupereze o cantitate de ambalaje egală cu cea pe care o pune pe piață. În plus, Sistemul Coca-Cola dezvoltă, alături de partenerii din mediul ONG, proiecte de conștientizare, educare și implicare a publicului în colectarea separată a deșeurilor, precum „Azi pentru Mâine”, „Harta reciclării” și „Big Belly”.

 

Eforturile Sistemului Coca-Cola sunt îndreptate spre a eficientiza permanent consumul de apă în fabrici și a se asigura că apa uzată și evacuată din facilitățile fabricilor poate susține viața acvatică. Prin proiectele dezvoltate, Sistemul Coca-Cola contribuie la reîntoarecea în natură și comunități a apei utilizate și sprijină accesul la apă potabilă din surse sigure în zonele în care există aceste nevoi. „Împreună pentru Dunăre” și „H2O – Helping to obtain water” sunt proiectele-cheie ale acestui pilon.

 

Ajutând tinerii să-și atingă potențialul, contribuim la un viitor mai bun. Pentru Sistemul Coca-Cola în România, susținerea tinerilor este o prioritate socială, fie că este vorba despre cei care visează să devină antreprenori, fie de cei care nu au pornit cu aceleași șanse în viață. Prin programele implementate, precum ”Future Makers” și ”La TINEri Este Puterea”, se dezvoltă soluții pentru a le susține primii pași în afaceri sau în carieră tinerilor din România.

 

Frumusețea locurilor și a obiceiurilor, poveștile de demult, oamenii și tot ceea ce oferă autenticitatea unei comunități sunt valori care merită păstrate pentru generațiile următoare și, totodată, resurse pentru dezvoltare. Alături de partenerii din mediul non-guvernamental, Sistemul Coca-Cola și-a făcut o misiune din a le descoperi și a le susține. ”După noi în Țara Dornelor”, ”Reamenajarea eco-turistică a Cascadei Bigăr”, ”Povești din Ciocănești”, ”Muzeul viu de la Tecșești”, ”Via Transilvanica”, ”Școala de mers pe munte” sunt câteva dintre proiectele pentru promovarea si pastrarea valorilor locale.

 

Proiectele de responsabilitate socială dezvoltate de Sistemul Coca-Cola în România au la bază o analiză a nevoilor și a provocărilor pentru mediu și societate, realizată împreună cu ONG-urile partenere. Asociația CSR Nest, Viitor Plus, WWF România, Tășuleasa Social, Global Shapers, Social Innovation Solutions și Social Incubator sunt partenerii alături de care cele două companii inițiază și susțin proiecte de impact în cele patru zone cheie.

 

 

Coca-Cola lansează două noi variante: Coca-Cola cu gust de Lămâie și Coca-Cola cu gust de Lămâie Verde
Coca-Cola lansează două noi variante: Coca-Cola cu gust de Lămâie și Coca-Cola cu gust de Lămâie Verde
Coca-Cola lansează pe plan local două variante noi de băuturi cu aromă de citrice: Coca-Cola cu gust de Lămâie și Coca-Cola cu gust de...
Coca-Cola HBC investește 42 mil. euro într-o fabrică din Italia
Coca-Cola HBC investește 42 mil. euro într-o fabrică din Italia
Coca-Cola HBC Italia a anunțat că va investi peste 42 de milioane de euro în fabrica Oricola din Abruzzo, scrie esmmagazine.com. Investiția va fi...
Coca-Cola investește peste 10 mil. euro într-o linie de decontaminare PET în fabrica de la Ploiești
Coca-Cola investește peste 10 mil. euro într-o linie de decontaminare PET în fabrica de la Ploiești
Sistemul Coca-Cola România, cel mai mare jucător din industria locală a băuturilor răcoritoare, a finalizat investiţia într-o linie de...
Contribuția socio-economică a Sistemului Coca-Cola în România, creștere cu peste 20% în 2021
Contribuția socio-economică a Sistemului Coca-Cola în România, creștere cu peste 20% în 2021
Activitatea Sistemului Coca-Cola – compus din companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România – a generat o valoare adăugată în...