Veniturile Danone România au scăzut cu 5% în 2014

Danone România, liderul pieţei de iaurt, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 456 milioane lei (102 milioane euro), în scădere cu 5% comparativ cu anul precedent, potrivit datelor furnizate de companie. Rezultatul a fost influenţat de presiunea preţurilor materiilor prime, dar şi de impactul nefavorabil al evoluţiei instrumentelor de management de risc financiar, potrivit declaraţiilor lui Dieter Schulz, directorul general al Danone Europa de Sud Est.Veniturile Danone România au scăzut cu 5% în 2014

“Să menții un business sănătos și să construiești o bază solidă pentru anii următori înseamnă uneori să iei decizii majore și acesta a fost cazul nostru în 2014. Impactul pozitiv al acestora îl vedem chiar din prima jumătate a anului 2015, prin creșterea produselor din gamele de sănătate activă, pentru copii și gamele de răsfăț. Cea mai recentă investiție în relansarea de portofoliu și, prin aceasta, într-o nouă experiență de consumator, demonstrează încrederea noastră în potențialul pe termen lung al pieței românești și angajamentul nostru de a continua să creăm valoare în România,” a declarat Dieter Schulz.

În ceea ce privește cota de piață, Danone rămâne liderul incontestabil al segmentului de iaurturi, cu o cotă de aproximativ 50% în valoare, potrivit datelor Nielsen citate de companie. În 2014, Danone a continuat să deschidă noi segmente în categorie, aducând noutăți consumatorilor și soluții pentru diverse momente de consum. Între aceste inovații se numără Activia 3 în 1 (3 straturi: iaurt, fructe, cereale), noul Cremosso Intens și produsele de mic dejun pentru copii. În plus, compania a schimbat rețeta pentru iaurtul Danone Natural, care din toamna anului trecut conține doar lapte și fermenți.

Fabrica Danone din București procesează anual în jur de 50 milioane litri de lapte, 98% provenind în 2014 de la fermele partenere din România. Fabrica lucrează pentru piața românească și pentru alte țări din Europa. În total, de la intrarea pe piața românească, Danone a investit în operațiunile locale peste 340 milioane lei.

Începând cu 2013, Danone România a devenit centrul regiunii Europa de Sud Est, incluzând România, Bulgaria, Grecia, Moldova și Țările Adriatice (Serbia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Kosovo), deservindo piață potențială de peste 60 milioane consumatori. Danone România este lider de piață pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu peste 90 de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din București, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români.

 

 

danone
Danone România își extinde producția la fabrica din București
Danone, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, produce, începând cu această vară, în fabrica de lactate din București,...
Oana Bejan 002
Oana Bejan preia o nouă funcție în cadrul Danone România
Danone România anunță o nouă schimbare în cadrul companiei și, începând cu luna iunie, Oana Bejan devine Country Topline Unit Leader Danone...
Adrian Pascu preia funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est
Adrian Pascu preia funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est
Danone România anunță numirea lui Adrian Valentin Pascu în funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est, începând cu data de...
Danone România, afaceri de peste 1 miliard de lei la 25 de ani de producție locală
Danone România, afaceri de peste 1 miliard de lei la 25 de ani de producție locală
Danone România a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 1,099 miliarde de lei, în creștere cu 17,8% față de 2022 și o rată de...