Vascar, creștere de 14% în primele 6 luni

Producătorul român de preparate din carne Vascar a raportat o creștere de 14% a cifrei de afaceri în primele 6 luni, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai importantă evoluție este înregistrată de segmentul preparatelor din carne, unde vânzările au crescut cu 24% în primele 6 luni din 2016, față de primul semestru al anului trecut. Aceeași categorie a marcat o creștere în volum de 26%. Vascar, creștere de 14% în primele 6 luni

„Succesul gamei „Moldova în Bucate” are o contribuție importantă în evoluția indicatorilor de business din ultimele luni. Cele mai căutate produse sunt specialitățile țărănești - șunca Praga, crenwurștii din piept de pui, salamurile și cârnații premium, preparate după rețete din bucătăria tradițională moldovenească. De asemenea, extinderea distribuției în București, prin creșterea semnificativă a numărului de magazine tradiționale partenere, și dezvoltarea rețelei de IKA susțin obiectivul nostru strategic de a deveni un brand național preferat de toți românii, indiferent de regiunea de unde provin”,  spune Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.

Compania Vascar, înființată în 1984 la Vaslui, este unul din principalii producători de preparate din carne din România, fiind prezent cu produse sub brandurile Vascar, Moldova în Bucate și Tomis în categoriile pateu, mezeluri și mâncare și carne la conservă.

Potrivit datelor oferite de companie, la finalul anului 2015, dețineau o cotă de piață de 3% în categoria mezelurilor, 4% în categoria pateu și 6,4% în categoria de mâncare și carne la conservă. Compania produce, de asemenea, și preparate marcă proprie pentru retaileri precum Kaufland, Carrefour, Mega Image sau Lidl.

Vascar, care mai deține o fabrică și 20 de magazine, a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 61 de milioane de lei în anul 2015.

Vascar, planuri ambițioase după 40 de ani de activitate
Vascar, planuri ambițioase după 40 de ani de activitate
Pentru Vascar, producător român de preparate din carne și conserve, cei 40 de ani de activitate au început cu suișuri și coborâșuri. De la...
Vascar a implementat un sistem de panouri fotovoltaice în valoare de 3 milioane de lei
Vascar a implementat un sistem de panouri fotovoltaice în valoare de 3 milioane de lei
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve din România, a instalat un sistem de panouri fotovoltaice în...
Vascar listează Moldova în Bucate pe Freshful
Vascar listează Moldova în Bucate pe Freshful
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve, anunță listarea de specialități din carne, mezeluri și...
Vascar deschide primul concept store, în Family Market Miroslava
Vascar deschide primul concept store, în Family Market Miroslava
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve, anunță lansarea celui mai modern magazin propriu, în cadrul...
Vascar investește un milion de euro într-o gamă nouă de semipreparate
Vascar investește un milion de euro într-o gamă nouă de semipreparate
Vascar, unul dintre principalii producători de produse din carne și conserve din România, anunță lansarea liniei noi de semipreparate Moldova...
Produsele Vascar, disponibile pe platforma eMag
Produsele Vascar, disponibile pe platforma eMag
O primă selecție de produse Vascar, între care pateul de pui, porc, vegetal și un sortiment larg de mâncăruri la cutie, din gamele Alege...