Românii, printre cei mai atenți europeni când vine vorba de oferte și promoții

Românii sunt printre cei mai atenți europeni atunci când vine vorba de oferte și promoții, iar cumpărăturile nu mai încep de pe raft, ci online, acolo unde fiecare leu poate fi verificat, comparat și optimizat, potrivit datelor studiului The State of Shopping 2025, realizat de Shopfully, liderul european în soluții Drive to Store. Românii, printre cei mai atenți europeni când vine vorba de oferte și promoții. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

83% dintre consumatori verifică online produsele și prețurile înainte de a merge într-un magazin fizic, ceea ce confirmă faptul că decizia de cumpărare a devenit mult mai calculată decât în trecut. În același timp, 51% dintre români afirmă că acordă mai multă atenție promoțiilor decât anul trecut, semn că majorarea taxelor și scumpirile i-au determinat să fie mai vigilenți.

Aceeași nevoie de eficiență se reflectă și în deschiderea către personalizare: 62% dintre respondenți sunt dispuși să își dea datele personale și preferințele de cumpărare pentru a primi oferte și mesaje relevante, ceea ce arată că valoarea adăugată a unei reduceri nu stă doar în preț, ci și în relevanța ei pentru momentul și nevoia concretă a consumatorului.

Ceea ce înseamnă că românii sunt interesați de oferte la produsele pe care le cumpără recursiv sau la produsele pe care le folosesc des sau le adaugă la favorite.

Totodată, datele arată o schimbare semnificativă în ceea ce privește loialitatea față de brand: doar 16% dintre români rămân constanți în alegerile lor, în timp ce 65% sunt gata să schimbe brandul dacă apar promoții mai atractive.

”Când vine vorba de tehnologiile noi din retail, România se află într-o etapă de curiozitate, dar și de reticență. Cumpărăturile fizice rămân puternice - alimentate de digital. Fie că se documentează online înainte de a vizita un magazin, compară prețurile sau utilizează aplicații mobile pentru a accesa promoțiile, consumatorii îmbină canalele pentru a spori confortul și controlul. Astfel valoarea este cea care contează, iar consumatorii se concentrează pe cumpărăturile inteligente. Vedem astfel că avem un echilibru între prețul unui produs și relevanța acestuia. În același timp consumatorii așteaptă ca brandurile să îi ajute cu oferte, promoții sau educație pentru a înțelege cum funcționează magazinele”, a declarat Cătălin Pațachia, Country Manager Shopfully.

Pe fondul TVA crescut și al costurilor tot mai mari, românii își calibrează consumul nu doar în funcție de preț, ci și de calitate. Peste 65% dintre respondenți declară că își bazează deciziile pe un echilibru între cost și valoare, confirmând că promoțiile funcționează atunci când sunt susținute de produse relevante și de experiențe de cumpărare în care încrederea și transparența devin criterii esențiale.

România traversează o perioadă în care consumatorii, confruntați cu taxe mai mari și inflație, își schimbă rapid prioritățile. Promoțiile au devenit decisive, informarea online este obligatorie, iar loialitatea față de brand cedează în fața pragmatismului. Pentru retaileri și branduri, mesajul este clar: într-un climat economic dificil, câștigă cei care comunică transparent, personalizează ofertele și livrează valoare concretă la fiecare achiziție.

Shopfully a realizat studiul The State of Shopping 2025 în luna martie 2025, pe un eșantion de 9.482 de respondenți din opt țări europene – Austria, Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Ungaria, Italia și România. Studiul a vizat utilizatori ai aplicațiilor proprii Shopfully, cu vârste de peste 18 ani.

Shopfully este liderul european în soluții Drive to Store, ajutând retailerii și brandurile să transforme căutările online în shopping. Shopfully activează în 25 de țări și are o echipă de peste 450 de specialiști. Compania colaborează cu peste 500 de retaileri și branduri, ajungând la peste 200 de milioane de consumatori la nivel global printr-o rețea extinsă de parteneri media, platforme digitale și soluții tehnologice inovatoare, inclusiv propria platformă de marketing hyperlocal bazată pe inteligență artificială.

FrieslandCampina completes plant expansion in Hungary
Preluarea FrieslandCampina de către Bonafarm, analizată de Consiliul Concurenței
Royal FrieslandCampina N.V. a anunțat la finalul lunii iulie că a ajuns la un acord privind vânzarea operațiunilor sale din România, incluzând...
LaGrandeCena BirraMoretti 1200x750 1
Birra Moretti continuă seria evenimentelor Live Birra Moretti cu La Grande Cena
Există momente în care timpul pare că stă pe loc. Lumina caldă a serii, sunetul paharelor ciocnite și poveștile împărtășite printre feluri...
Alexandrion Group announces strategic partnership in the Baltics
Alexandrion Group a intrat oficial pe piața din Polonia printr-un parteneriat de distribuție cu Trend Spirits
Alexandrion Group, liderul pieței din România în producția și distribuția de băuturi spirtoase și vinuri, parte a Nawaf Salameh Family...
Dulcinella investește zece milioane de euro într-o nouă fabrică în Tg. Neamț. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Dulcinella investește zece milioane de euro într-o nouă fabrică în Tg. Neamț
Dulcinella Group îşi consolidează planul de dezvoltare prin construirea unei noi fabrici care va beneficia de tehnologie de ultimă generaţie, la...