România, lider european la exportul de cereale
România își consolidează poziția de lider în agricultura europeană, atingând în 2025 performanțe istorice în exporturile de cereale și animale vii către piețele din afara Uniunii Europene, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană – Agridata Europa. 
Astfel, România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la exportul de cereale, poziție menținută și în primul trimestru al anului comercial 2025/2026 (1 iulie 2025 – 30 iunie 2026), confirmând potențialul competitiv al agriculturii românești. Au fost atinse și recorduri financiare absolute în sectorul zootehnic, cu vânzări totale de aproape jumătate de miliard de euro în primele zece luni ale anului 2025. Concret, 210 milioane de euro au provenit din exporturile de ovine vii, 150 de milioane de euro din exporturi de bovine vii și 100 de milioane de euro din exporturile de carne de pasăre către piețele terțe.
„Aceste rezultate confirmă eficiența măsurilor adoptate în ultimii doi ani și jumătate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reformarea sistemului de subvenții, introducerea de scheme de ajutor de stat dedicate zootehniei și direcționarea fondurilor europene către investiții în ferme, procesare și bunăstarea animalelor. România își dovedește astfel potențialul agricol și capacitatea de a deveni un furnizor de încredere pentru piețele internaționale. Fermierii români, sprijiniți prin subvenții și programe de investiții, au reușit să atingă performanțe istorice și să ducă produsele românești acolo unde le este locul – în topul Uniunii Europene”, a declarat Florin-Ionuț Barbu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Prin Planul Strategic 2023–2027 și măsurile de sprijin adoptate, MADR a pus la dispoziția sectorului zootehnic și vegetal peste trei miliarde de euro pentru investiții în ferme zootehnice, unități de procesare și irigații; scheme de sprijin cuplat și ajutoare naționale tranzitorii adaptate fiecărui sector – ovine, bovine și avicole; programe de bunăstare și biosecuritate finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat și instrumente de promovare a produselor românești pe piețele din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia.








