Retailerii germani au ținut activă piața terenurilor din București în 2020

Retailerii germani, precum Kaufland și Lidl, și dezvoltatorii români de locuințe au fost cei mai activi cumpărători de terenuri în zona București – Ilfov pe parcursul anului 2020, potrivit raportului Bucharest Land Marketbeat realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Retailerii germani au ținut activă piața terenurilor din București în 2020

Datele centralizate cu privire la 27 de tranzacții cu terenuri de dimensiuni medii și mari indică faptul că volumul investițiilor realizate în terenuri s-a ridicat la 194 milioane de euro în 2020, în scădere cu 6,5% față de anul precedent. Piața terenurilor a fost afectată de perioada celor două luni în care a fost instaurată starea de urgență, dar și de starea de expectativă a dezvoltatorilor de birouri sau de hoteluri, care au fost mai puțin activi. 

Suprafața cumulată a terenurilor tranzacționate se ridică la circa 1.930.000 de metri pătrați (193 de hectare), cele mai mari terenuri fiind achiziționate de către Dedeman, care a securizat un lot de 64 de hectare în Ștefănești, în apropierea parcului logistic WDP Park 2, respectiv SIF Banat Crișana, care a cumpărat platforma industrială IMGB din Berceni, de 54 ha.

Ponderea cumpărătorilor cu capital românesc s-a dublat față de anul precedent, până la 81%, iar focusul s-a mutat dinspre hub-urile de birouri, care au fost printre cele mai active în ultimii ani, către zonele periferice, unde valorile de tranzacționare sunt mai mici.

Impredictibilitatea cadrului legislativ general, dar și local, afectează imaginea pieței în special prin prisma investitorilor străini, care de-a lungul ultimilor 20 de ani au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea tuturor segmentelor pieței imobiliare.

„Piața de terenuri din București nu a fost niciodată lipsită de efervescență, astfel că după impactul amânării intempestive a deciziei de ridicare a plafonului pentru un TVA redus, dezvoltatorii au parte de noi surprize, respectiv suspendarea PUZ-urilor coordonatoare pentru cele 5 sectoare în care aceste regulamente urbanistice mai erau valabile. Apreciem buna intenție a autorităților de a se asigura de luarea unor decizii corecte din toate punctele de vedere, dar este foarte important să se țină cont și de impactul economic al unor astfel de decizii și, mai mult, de impactul de imagine, pentru că astfel de decizii afectează stabilitatea pieței imobiliare din România”, a declarat Alexandru Mitrache, Head of Transactions, Land & Investment, Cushman & Wakefield Echinox.

Veniturile în retail au crescut cu 11% în 2023
Românii au cheltuit mai mult în marile rețele de retail în 2023, suma totală ajungând la 36 de miliarde de euro, cu 11% mai mult decât în...
Cristina Lupașcu, numită Head of Marketing în cadrul Cushman & Wakefield Echinox
Cristina Lupașcu, numită Head of Marketing în cadrul Cushman & Wakefield Echinox
Cushman & Wakefield Echinox o numește pe Cristina Lupașcu, specialist cu o experiență de peste 20 de ani în piața media și în sectorul...

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cu o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor.

Unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, Cushman & Wakefield ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.

Noriel își extinde rețeaua națională cu un nou magazin
Noriel își extinde rețeaua națională cu un nou magazin
Noriel, liderul pietei de retail de jucarii si jocuri din România, deschide un magazin în centrul comercial Botoșani Shopping Center, unul dintre...
Retailul și distribuția, printre cele mai active sectoare pe piața imobiliară industrială
Retailul și distribuția, printre cele mai active sectoare pe piața imobiliară industrială
Companiile au închiriat în prima jumătate a anului aproape 550.000 metri pătrați de spații logistice și industriale, peste o treime...
Piața industrială și de logistică se îndreaptă spre un stoc de 7 milioane de metri pătrați
Piața industrială și de logistică se îndreaptă spre un stoc de 7 milioane de metri pătrați
Piața industrială și de logistică a înregistrat un nou an record atât în ceea ce privește cererea, cât și oferta, activitatea de...
Peste 230.000 metri pătrați de spații ar putea fi livrați în 2023, maximul ultimilor 6 ani
Peste 230.000 metri pătrați de spații ar putea fi livrați în 2023, maximul ultimilor 6 ani
Activitate efervescentă pe piața dezvoltărilor de retail în 2023: livrările de spații comerciale vor crește semnificativ în 2023, în...