Nestea revine pe piața locală după ce a intrat în portofoliul Maspex
Maspex România a lansat la jumătatea lunii iunie ceaiul gata-preparat (ice tea) Nestea, în urma semnării unui acord cu Nestlé Waters pentru dezvoltarea brandului Nestea în Ungaria, Bulgaria și România.
Brandul revine astfel pe piața locală, după ce ieșise din portofoliul Coca-Cola HBC România la sfârșitul lui 2017. Producătorul anunțase în martie 2017 că a pus punct colaborării cu Nestlé - proprietarul mărcii Nestea - după 16 ani. În România, Nestea fusese lansat de Coca-Cola în 2004, iar în 2017 era lider de piață în categoria ice tea, conform informațiilor deținute de Progresiv.
Relansarea acestui brand în România marchează intrarea companiei poloneze Maspex în categoria ice tea, una dintre cele mai dinamice segmente din piața băuturilor răcoritoare. “Am adăugat o nouă categorie de produse portofoliului nostru. Ținând cont că Maspex are deja o poziție puternică pe piața din România, Bulgaria și Ungaria în categoria JNSD (sucuri din fructe: nectaruri, juices, still drinks – n.r.), am considerat brandul Nestea o alegere foarte bună pentru completarea portofoliului”, au declarat reprezentanții Maspex România.
Aceștia au mai menționat că, în prezent, Nestea este disponibil pe piață cu două sortimente - piersică și lămâie, ambele în ambalaje de 1,5l și 0,5l.
Noul produs este îmbuteliat în fabrica de sucuri a Maspex din Vălenii de Munte, județul Prahova, unde sunt produse și sucurile Tymbark.
Un nou competitor pentru Coca-Cola și PepsiCo
“Am început producția și vânzarea pe cele trei piețe – Ungaria, Bulgaria, România – având ca obiectiv crearea unui context favorabil pentru dezvoltarea acestui brand. Din informațiile pe care le avem, Nestea este încă un produs foarte apreciat în categoria din care face parte, așa că ne-am propus să rămânem în continuare în topul preferințelor consumatorilor”, au mai precizat oficialii Maspex România.
Practic, parteneriatul dintre producătorul polonez de sucuri și Nestlé Waters aduce un jucător nou puternic în categoria ice tea dominată în prezent de PepsiCo (cu Lipton) și Coca-Cola HBC România (cu Fuzetea). Producătorul Coca-Cola a lansat Fuzetea imediat după ce a renunțat la brandul Nestea, la începutul lui 2018. Lansarea a fost susținută prin investiții masive în promovare pe toate mediile, astfel că după doar un an noul brand ajunsese deja un „challenger” puternic pentru Lipton.





