JTI investește circa 300 milioane euro într-o fabrică „verde” în România

JTI a demarat o investiție de aproximativ 300 de milioane de euro pentru construirea unei noi fabrici ultramoderne în Ștefăneștii de Jos (județul llfov). Această investiție consolidează angajamentul pe termen lung al JTI față de România și marchează un nou reper în cei peste 30 de ani de prezență a companiei în țară. Afacerile JTI în România au depășit anul trecut 1,4 mld. euro

„Aceasta este una dintre cele mai mari investiții realizate de JTI în România. Reflectă încrederea pe termen lung în această țară, în infrastructura sa și în calitatea forței de muncă. România reprezintă o piață cheie pentru compania noastră, fiind un hub industrial important in Europa. În prezent, aproape 1.600 de angajați lucrează pentru JTI în România, în fabrica, sediul central, birourile de vânzări și în Global IT Hub, iar profesionalismul și dedicarea lor se numara printre punctele noastre forte", a declarat Gabriella Offeddu, Director General JTI România, Moldova și Bulgaria.

Doar în anul 2025, JTI a contribuit cu peste 1,4 miliarde de euro la bugetul de stat al României, prin accize, TVA și alte taxe și contribuții.

„Peste 70% din producția realizată în România este exportată către aproximativ 70 de piețe din întreaga lume. Fabrica noastră actuală se află în topul unităților JTI cu cele mai bune rezultate, avand la bază excelența operațională și îmbunătățirea continuă. Acest lucru demonstrează expertiza, fiabilitatea și performanța echipelor noastre. Noua fabrică va avea o suprafață de circa 70.000 de metri pătrați și va integra echipamente și tehnologii avansate, precum și procese de producție extrem de eficiente, deschizând oportunități pentru dezvoltarea pe viitor", a declarat Klaus-Walter Thul, Factory Lead JTI România.

„Proiectată să funcționeze cu energie 100% regenerabilă, noua fabrică va include, de asemenea, capacități extinse de gestionare a deşeurilor și propria stație de tratare a apei. Siguranța și calitatea vor rămâne priorități-cheie pe tot parcursul lucrărilor de construcție și a derulării operațiunilor. Ceea ce construim este mai mult decât infrastructură - este un punct de referință pentru viitorul lanțului global de aprovizionare JTI", a completat Klaus-Walter Thul.

Noua facilitate, programată să fie finalizată în 2027, va înlocui actuala unitate de producție din București, care funcționează în condiții de spațiu limitat. Tranziția către noua locație se va realiza etapizat, pentru a asigura continuitatea producției.

KV _ IAA C4B 10 ani 1200 x 750
Creativity4Better sărbătorește 10 ani de inspirație creativă
IAA Romania anunță organizarea celei de-a 10-a ediții a Creativity4Better, conferința care, de-a lungul ultimului deceniu, a transformat peisajul...
vizual1
Mars lansează Mars Impact Fund pentru a genera schimbări de durată pentru oameni, animale de companie și planetă
Mars Incorporated, lider global în domeniul gustărilor, al îngrijirii animalelor de companie și alimentației, anunță lansarea Mars Impact...
Fabrica de Lapte Brasov Olympus Foods
Olympus Foods investește 7,5 milioane euro în fabrica de la Brașov
Olympus Foods România, unul dintre cei mai mari producători de lactate din regiune și lider în colectarea laptelui de la fermierii din România,...
Fabrica The Magnum Ice Cream Company
The Magnum Ice Cream Company inaugurează o nouă linie de producție la fabrica din Suceava
The Magnum Ice Cream Company, cea mai mare companie de înghețată din lume, inaugurează o nouă linie de producție la fabrica Betty Ice din...
AQUILA a investit peste 5 mil. euro într-o soluție de automatizare bazată pe Inteligență. Vezi mai multe detalii pe revistaprogresiv.ro
Brandurile proprii AQUILA, vânzări de peste 148 mil. lei în 2025
AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și regiune, continuă...
Purcari Wineries anunță semnarea documentelor privind preluarea cramei SERVE. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Purcari Wineries semnează documentele pentru preluarea SERVE
Crama SERVE este parte din Grupul Purcari Wineries, odată cu semnarea documentelor contractuale în cadrul procesului de preluare demarat la...