Importurile de alimente și animale vii, creștere de 11,4% în 2019

Consumul în creștere pe piața din România se traduce prin importuri tot mai mari, majoritatea cu costuri crescute având în vedere deprecierea monedei naționale în fața celei europene. Importurile de alimente și animale vii, creștere de 11,4% în 2019

Numai în zona alimentelor și a animalelor vii, datele Institutului Național de Statistică indică o creștere a importurilor cu 11,4%, până la valoarea de 6,7 miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape 8% din totalul importurilor realizate în 2019.

Peste această categorie se adaugă și importurile de băuturi și tutun, unde creșterea a fost de 3,8%, în 2019 față de 2018. Numai în luna decembrie, valoarea importurilor de băuturi și tutun a urcat cu 70 de milioane de euro, de la 670 de milioane câte erau la final de noiembrie, la 740 de milioane de euro în decembrie.

În această categorie au crescut însă considerabil exporturile. Datele INS indică o creștere de aproape 32% în dreptul exporturilor de băuturi și tutun, valoarea cumulată fiind de 1,11 miliarde de euro.

Companiile care activează pe piața locală au exportat și alimente și animale vii. Datele INS indicau exporturi în valoare de 4 miliarde de euro la finalul lui 2019 în această categorie, adică o pondere de 6,9% din totalul exporturilor.

La finalul anului trecut, importurile totale însemnau 86,2 miliarde de euro în timp ce exporturile totale au ajuns la valoarea de 69 de miliarde de euro. Acest lucru înseamnă că deficitul comercial al României a depășit 17 miliarde de euro în 2019, cu peste două miliarde mai mult decât în 2018.

 

Importurile de alimente, creștere de aproape 12% la finalul anului trecut
Importurile de alimente, creștere de aproape 12% la finalul anului trecut
În perioada ianuarie – noiembrie 2021, companiile din România au importat alimente și animale vii în valoare de peste 7,2 miliarde de euro,...
Importurile de alimente, creștere constantă de la lună la lună
Importurile de alimente, creștere constantă de la lună la lună
La aproape 5,9 miliarde de euro a ajuns valoarea importurilor de alimente și animale vii în primele nouă luni ale anului, potrivit datelor INS,...
Importurile de alimente, peste 8% din totalul bunurilor cumpărate de România de peste hotare
Importurile de alimente, peste 8% din totalul bunurilor cumpărate de România de peste hotare
Cu o creștere de 11,4% și o valoare cumulată de 4,55 de miliarde de euro, importurile de alimente și animale vii realizate de companiile din...
Importurile de alimente și animale vii, creștere de 11,4% în 2019
Importurile de alimente și animale vii, creștere de 11,4% în 2019
Consumul în creștere pe piața din România se traduce prin importuri tot mai mari, majoritatea cu costuri crescute având în vedere deprecierea...