Farmec a investit 1 milion de euro în gama Gerovital H3 Evolution Perfect Look

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, lansează oficial vârful inovației sale pe segmentul antirid și continuă să fie lider de piață pe această nișă cu marca Gerovital. Farmec a investit 1 milion de euro în gama Gerovital H3 Evolution Perfect Look

Anunțul marchează totodată un rezultat important: fiolele cu 5% acid hialuronic din gama Gerovital H3 Evolution sunt cel mai bine vândut produs antirid de pe piață în 2020 (pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru segmentul Antiwrinkle din categoria Face Care, valoare vânzări, pentru perioada ianuarie 2020 - decembrie 2020, pentru Total Romania Retail). 

Compania clujeană se așteaptă să mențină trendul ascendent în vânzări pe segmentul antirid și previzionează o creștere de 20% pentru gama Gerovital H3 Evolution până la finalul anului în curs. Creșterea va fi impulsionată de lansarea extensiei Perfect Look și de colaborarea cu actrița și top modelul internațional, Catrinel Menghia, devenită ambasador al liniei Gerovital H3 Evolution.

După ce, la începutul anului trecut, Farmec a prioritizat producția de biocide pentru a răspunde nevoilor pieței, ca urmare a declanșării pandemiei, compania a încheiat anul 2020 cu o nouă lansare pe segmentul face care: o formulă inovatoare, compusă din acid hialuronic 4D și ulei natural din trandafir sălbatic, creată în laboratoarele din Cluj-Napoca. Acest complex molecular antirid de ultimă generație se află la baza noului Perfect Look, o extensie a gamei Gerovital H3 Evolution. Investițiile direcționate spre dezvoltarea acestei game se ridică la aproximativ un milion de euro.

„Celebrăm zece ani de Gerovital H3 Evolution cu o extensie a gamei care are la bază o formulă ce s-a dovedit a fi foarte eficientă în urma testelor realizate de laboratoarele Evic: acidul hialuronic 4D și uleiul de trandafir sălbatic. Această noutate vine să întărească poziția de lider pe care o deține Gerovital pe segmentul antirid și performanțele gamei Evolution, care aduce, în portofoliul Farmec, 7% din vânzările valorice. Nu puteam să nu marcăm acest moment cu o asociere de brand, care să reflecte evoluția frumoasă pe care a avut-o Gerovital H3 Evolution până acum. Catrinel Menghia este una dintre cele mai de succes românce ale momentului, care ne-a reprezentat țara la cel mai înalt nivel în industria fashion și în film, iar ca amabasador al gamei GH3 Evolution va contribui la eforturile noastre de a promova în lume inovațiile acestui brand”, a spus Mircea Turdean, Directorul General al Farmec. 

Gerovital H3 Evolution este una dintre cele mai apreciate game ale brandului și de către consumatorii internaționali, aceasta fiind comercializată în peste 30 de țări.


 

 

Farmec investește 450.000 euro în relansarea Gerovital H3 Evolution
Farmec investește 450.000 euro în relansarea Gerovital H3 Evolution
Farmec, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală de cosmetice, relansează gama Gerovital H3 Evolution, în urma unei investiții...
Farmec, vânzări de peste 2 milioane de lei de Black Friday
Farmec, vânzări de peste 2 milioane de lei de Black Friday
Farmec, unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de cosmetice, a înregistrat vânzări de 2,1 milioane de lei, de Magic Black...
Farmec, creștere a afacerilor de circa 10% în 2020
Farmec, creștere a afacerilor de circa 10% în 2020
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 287,9 milioane lei (59,5 milioane euro),...
Farmec, creștere cu 80% a vânzărilor online în 2020
Farmec, creștere cu 80% a vânzărilor online în 2020
În 2020, magazinul online Farmec a înregistrat o creștere de peste 80% a vânzărilor în comparație cu anul 2019. În acest context, traficul...