Farmec are un nou spațiu logistic, în apropiere de Craiova

Producătorul de cosmetice Farmec a anunțat că își extinde rețeaua de distribuție în țară, prin inaugurarea unui nou spațiu logistic în Dolj. Acesta va fi destinat stocării și distribuției celor peste 400 de produse din portofoliul Farmec, deservind județele Dolj, Olt, Gorj și Mehedinţi.Farmec are un nou spațiu logistic, în apropiere de Craiova

Noul punct logistic este amplasat la doar 13 kilometri de Craiova, în localitatea Cârcea, pe Str. Silozului, nr. 30, în Complex Cassia Parc, ansamblu destinat spațiilor de depozitare industriale.

Spațiul logistic Farmec are o suprafață totală de 276 mp, fiind considerabil mai mare față de cel anterior. Potrivit reprezentanților companiei, extinderea depozitului a fost determinată de creșterea vânzărilor.

„Vânzările au crescut pentru toate categoriile, atât în comerțul tradițional, comerțul modern, în magazinele de brand, cât și în magazinul online. Astfel, nevoia de extindere este una firească, iar investițiile pe acest segment reflectă strategia solidă de business. Obiectivul nostru principal este consolidarea la nivel național a propriei rețele de distribuție, atât prin deschiderea de noi magazine și puncte logistice, precum și prin modernizarea celor existente. Analizăm continuu nevoia de aprovizionare la nivel regional, dar și național, având ca obiectiv acoperirea națională, pentru a le putea oferi clienților noștri produsele noastre, în cel mai scurt timp”, a declarat Mircea Turdean, Director General al companiei Farmec.

Cele peste 400 de tipuri de produse din portofoliul Farmec sunt prezente în 24.000 de magazine şi farmacii din România, acoperind astfel un sfert din tot ce înseamnă comerţ alimentar şi farmacii.

Comerţul tradiţional numără aproximativ 17.000 de clienţi, în timp ce magazinul online a înregistrat, în ultimul an, vânzări de peste 1 milion de euro.

Farmec deține în prezent 10 spații logistice în Timișoara, Cluj, Baia Mare, Craiova, Pitești, București, Constanța, Focșani, Iași, Brașov, iar magazinele sunt localizate în 9 orașe: Cluj, Arad, Timișoara, Târgu-Mureș, Sibiu, Constanța și București.

Farmec a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 172,5 milioane lei, înregistrând o creștere de peste 13% față de 2014.

Farmec are un nou Director Economic
Farmec are un nou Director Economic
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, l-a numit pe Raul Ghirean în funcția de Director Economic. Cu o experiență profesională...
Farmec extinde rețeaua magazinelor de brand cu două noi unități
Farmec extinde rețeaua magazinelor de brand cu două noi unități
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a deschis două noi magazine de brand, în zonele centrale din Sighișoara și...
Farmec vrea să mute producția într-o fabrică nouă, o investiție de peste 40 mil. euro
Farmec vrea să mute producția într-o fabrică nouă, o investiție de peste 40 mil. euro
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, intenționează să construiască o nouă unitate de producție în comuna Apahida, o...
Un nou magazin Gerovital în București
Un nou magazin Gerovital în București
Producătorul de cosmetice Farmec a inaugurat un nou magazin în Capitală. Magazinul Gerovital din cadrul centrului comercial Cocor este o relocare...