Farmec are un nou Director Economic
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, l-a numit pe Raul Ghirean în funcția de Director Economic. Cu o experiență profesională de peste 20 ani în domeniu, acesta coordonează activitatea Departamentelor Financiar şi Contabilitate, asigurând eficientizarea operațiunilor în vederea stimulării performanței economico-financiare la nivelul întregii companii.
Absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Raul Ghirean are o experiență cumulată de peste 20 de ani în poziții de conducere ale departamentelor financiare și contabile ale mai multor companii multinaționale, timp în care rolurile sale au vizat controlul, planificarea și raportarea financiară, precum și asigurarea unui management financiar performant.
Citește și: Farmec vrea să mute producția într-o fabrică nouă, o investiție de peste 40 mil. euro
„Sunt onorat să mă alătur echipei Farmec, companie care, deși activează pe una din cele mai dinamice şi competitive pieţe, a reușit an de an să își consolideze poziția și să ofere consumatorilor cosmetice românești de calitate superioară. Îmi doresc ca, împreună cu colegii mei, să menținem trendul ascendent al rezultatelor financiare din ultimii ani, să valorificăm potențialul de dezvoltare al companiei și să optimizăm eficiența operațională”, a declarat Raul Ghirean.
„Raul Ghirean s-a alăturat echipei Farmec într-o etapă foarte importantă pentru dezvoltarea companiei. Suntem bucuroși să avem în echipa Farmec un coleg cu experiența lui în domeniul economico-financiar și avem încredere în faptul că va aduce plusvaloare în atingerea obiectivelor financiare pe care compania Farmec le vizează”, a declarat Mircea Turdean, Director General.
Farmec S.A. este unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de cosmetice. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În luna iulie 2023, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 10 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Sighișoara, Iași şi 18 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș. La cele 28 de magazine de brand se adaugă alte două magazine de franciză – magazinul Farmec din Baia Mare și magazinul Gerovital din Pitești.