Dan Timotin preia conducerea Coca-Cola HBC Egipt

Dan Timotin, cel care a ocupat în perioada 2020-2024 funcţia de General Manager al operaţiunilor Coca-Cola în Cehia și Slovacia, a preluat o poziție similară în Egipt. Dan Timotin

Dan Timotin a ocupat în perioada 2016-2019 funcţia de Director Național de Vânzări al Coca-Cola HBC pe plan local. El s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC în 2011 ca Chief Financial Officer pentru România şi Moldova, iar ulterior a fost numit Group Commercial Finance Director. În 2015 a început să își dezvolte cariera în zona de vânzări, un an mai târziu fiind numit Sales Manager pentru România.

Înainte de a se alătura echipei Coca-Coca HBC România, Dan Timotin a acumulat experință în cadrul Reckitt Benckiser și Caroli Foods, doi jucători importanți în piața locală a bunurilor de larg consum.

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, cu vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă și are operațiuni în 29 de țări, servind o populație de aproximativ 740 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. În anul financiar 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,44 miliarde de lei și un profit de 432 de milioane de lei.

sticle de Coca-Cola, bauturi carbonatate, vanzari pe piata locala de coca-cola
Volumele Coca-Cola HBC România, pe plus după mai bine de un an de scăderi
Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare, a înregistrat o creștere de aproximativ 5% (mid-single digits n.r.) a volumelor...
Cornel Caramizaru General Manager Coca Cola HBC Romania
Cornel Cărămizaru preia conducerea Coca-Cola HBC România
Cornel Cărămizaru, manager cu peste 25 de ani experiență în industria bunurilor de larg consum, a preluat conducerea Coca-Cola HBC România....
Coca Cola HBC Romania
Coca-Cola HBC România recuperează din scăderea volumelor în primul semestru
Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare, a înregistrat o scădere de aproximativ 5% a volumelor comercializate în primul...
Coca-Cola HBC România, declin de peste 10% al volumelor în T1
Coca-Cola HBC România, declin de peste 10% al volumelor în T1
Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare, a înregistrat o scădere de peste 10% (low-double digits) a volumelor...
Coca-Cola lansează două noi variante: Coca-Cola cu gust de Lămâie și Coca-Cola cu gust de Lămâie Verde
Coca-Cola lansează două noi variante: Coca-Cola cu gust de Lămâie și Coca-Cola cu gust de Lămâie Verde
Coca-Cola lansează pe plan local două variante noi de băuturi cu aromă de citrice: Coca-Cola cu gust de Lămâie și Coca-Cola cu gust de...
Dan Timotin preia conducerea Coca-Cola HBC Cehia și Slovacia
Dan Timotin preia conducerea Coca-Cola HBC Cehia și Slovacia
Dan Timotin, cel care a ocupat în perioada 2016-2019 funcţia de Director Național de Vânzări al Coca-Cola HBC pe plan local, a fost promovat...