Cu ce povești vin speakerii INSPIRO – (I’M)POSSIBLE
Au mai rămas câteva zile până ne vom lua doza de energie și motivație de la speakerii INSPIRO – (I’M)POSSIBLE. Zece invitați excepționali ne vor inspira cu poveștile construite în jurul transformării imposibilului în posibil. Pentru că visele care sunt cu adevărat imposibile sunt doar cele pe care decidem să le abandonăm.
Adrian Florea, Fondator Trend Consult & SoNexy, a dus timp de câțiva ani o viață dublă: în timpul săptămânii lucra în corporație, iar în weekenduri livra cursuri pentru clienți. În 2004, a decis să se dedice în întregime propriei afaceri. A condus Trend Consult timp de mai mulți ani, apoi a ales să se retragă din funcția de conducere pentru a se concentra exclusiv pe ceea ce îl pasionează cel mai mult: trainingul și consultanța strategică pentru echipele de top management.
Pe 12 iunie, în cadrul INSPIRO – (I’M)POSSIBLE, Adrian va împărtăși modul în care i s-a schimbat perspectiva de-a lungul anilor și va adresa câteva din frământările, întrebările și concluziile despre relația noastră cu timpul.
De asemenea, într-o lume în care piedicile sunt la tot pasul, e ușor să ajungi să crezi că nu poți. Melania Medeleanu lăsat în urmă studioul de știri și camera de luat vederi și își folosește vocea în două direcții: să pună lumină pe cauzele sociale cărora s-a dedicat - cel mai recent ca fondator al Asociației Zi de BINE care, de cinci ani susține copii și adulți în situații vulnerabile - și, pe de altă parte, să-i sprijine și pe alții să-și găsească vocea, în calitate de trainer de dicție și public speaking.
20 de ani de comunicare și zece de activism civic au învățat-o pe Melania că imposibilul este adesea o auto-limitare. Așa că se ocupă de dărâmat, cu respect, limite. Ale sale și, când i se deschide pe sfert o ușă, ale altora.
“Industria de fast moving mi se potrivește mănușă: experiența în agenție m-a învățat reziliența, iar, ulterior, multinaționalele au fost școli de business foarte bune: pentru brand building, excelență în creativitate și comunicare, dar și pentru dezvoltarea de echipe. Cred că, dacă ai oamenii potriviți, în locurile potrivite și cu nivelul de implicare potrivit, poți să faci cu adevarat diferența”, spunea Delia Corniciuc, Director de Marketing Danone Europa Centrală și de Est, într-un interviu acordat Progresiv. Pe 12 iunie Delia va urca pe scena INSPIRO purtând pălăria de croitor de echipe.
Line-up-ul ediției din acest an este completat de Radu Berevoescu, General Manager PepsiCo East Balkans, povestea sa fiind centrată pe ideea ”curajul deschide drumuri”. Radu s-a alăturat echipei PepsiCo în 2010 și, de-a lungul celor aproape 15 ani de carieră, a parcurs un traseu profesional remarcabil, ocupând diverse roluri în domeniul financiar și comercial. Absolvent al programului Wharton Executive Education, Radu este cel mai tânăr executiv care ocupă această funcție.
La rândul său, Felix Pătrășcanu, membru fondator și Managing Partner al FAN Courier, vine la INSPIRO pentru a ne povesti despre calea experiențelor care l-au construit în versiunea actuală. Pornind de la propria experiență dobândită în cei peste 20 de ani de antreprenoriat, Felix Pătrășcanu a ales să creeze punți între antreprenorii din România și românii care au obținut succesul în străinătate și, mai mult, să educe viitorii antreprenori astfel încât afacerile lor să ia avânt rapid.
Daniela Orășanu, Director al Colegiului Tehnic ”Unirea” (Pașcani), a transformat un liceu tehnologic într-un spațiu viu de învățare, modern, prietenos și plin de sens pentru elevi din peste 50 de localități. Sub motto-ul „Aici este școala unde vii copil și pleci OM”, a construit nu doar o instituție, ci o comunitate de încredere, speranță și devenire. Daniela spune povestea unui drum unde refuzul de a renunța a făcut imposibilul să devină realitate.
Spirit antreprenorial, optimist și curajos, Eliodor Apostolescu a devenit un adevărat ambasador al inovației, al creării și susținerii unei afaceri de succes pur românești. Pufuleții Gusto oferă imaginea unui business de milioane de euro, depășind granițele naționale, și un exemplu de “Romanian Dream” antreprenorilor români.
La conferința INSPIRO – (I’M)POSSIBLE, Eliodor Apostolescu ne va povesti despre soluția alternativă pe care a descoperit-o pentru a duce o luptă posibilă într-un context de piață imposibil.
Roxana Tisăianu, CEO FrieslandCampina România, vine la INSPIRO – (I’M)POSSIBLE, unde va aduce nu doar lecții din boardroom, ci și din parcursul personal al unei vieți trăite cu sens, curaj și curiozitate.
Roxana este un lider cu peste 25 de ani de experiență în industria bunurilor de larg consum, activând în companii de renume precum Mercury, Orkla Foods, Danone, Reckitt Benckiser și Coca-Cola. A studiat informatica la liceu și apoi Cibernetica la ASE București, dar a ales să urmeze o carieră în business, ghidată de curiozitate și dorința de a crea impact.
O altă mostră de autenticitate antreprenorială va veni de la Liviu Șotre, CEO-ul Lidas, unul dintre cei mai importanți producători de panificație din România. Liviu va povesti despre salturile pe care le-a făcut pentru transformarea Lidas dintr-o „afacere de familie” cu impact local, într-un jucător valoros pe piața națională și internațională.
Chris Simion - Mercurian și Tiberiu Mercurian vor vorbi despre puterea lui ”împreună” și crezul care stă ca o primă cărămidă pentru primul teatru privat construit de la zero în ultimii 79 de ani: To build or not to be.
Toate informațiile despre INSPIRO, modalități de participare și agenda conferinței sunt disponibile pe site-ul evenimentului.

