Coca-Cola numește un nou executiv pentru businessul din Europa

Coca-Cola anunță noi schimbări în cadrul companiei, Luisa Ortega preluând de la 1 septembrie funcția de președinte al Unității Operaționale Europa. Aceasta îi succede pe Nikos Koumettis, care urmează să se retragă din activitate în 2026, după o carieră de 25 de ani în cadrul companiei. Coca-Cola numește un nou executiv pentru businessul din Europa. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Nikos Koumettis va rămâne în companie până la 28 februarie 2026 în calitate de consilier senior și va face parte din Consiliul Director al Hindustan Coca‑Cola Beverages Pvt. Ltd., îmbuteliator deținut de companie în India.

Luisa Ortega s-a alăturat Coca‑Cola în 2019 și ocupă în prezent poziția de Președinte al Unității Operaționale Africa, coordonând un portofoliu complex care acoperă 54 de piețe. Nikos Koumettis a preluat conducerea Unității Operaționale Europa odată cu înființarea acesteia, în anul 2021.

„Luisa a demonstrat un leadership excepțional în gestionarea operațiunilor din Africa, regiune în care sistemul nostru a continuat să investească strategic pentru a susține piețele în dezvoltare. Experiența sa internațională valoroasă va aduce o contribuție semnificativă în consolidarea poziției Europei ca una dintre cele mai importante unități operaționale ale companiei”, a declarat Henrique Braun, Vicepreședinte Executiv și Chief Operating Officer The Coca‑Cola Company.

În noul său rol, Luisa Ortega va raporta direct către Henrique Braun. Succesorul său în funcția de Președinte al Unității Operaționale Africa va fi anunțat ulterior.

Luisa Ortega, în vârstă de 55 de ani, s-a alăturat companiei Coca‑Cola în 2019 în calitate de Vicepreședinte și Director General al Unității de Business America Latină de Sud, fiind ulterior numită Președinte. În 2021, a preluat conducerea Zonei Centrale din cadrul Unității Operaționale America Latină. Din 2023, ocupă funcția de Președinte al Unității Operaționale Africa.

Anterior carierei sale în cadrul Coca‑Cola, Ortega a activat peste 14 ani în cadrul SC Johnson, deținând roluri de conducere în Europa, Statele Unite și regiunea Asia-Pacific. A fost Director General pentru Europa de Vest și anterior, Global Head of Insecticides Business. De asemenea, a lucrat la Endesa – o companie de utilități activă în Spania și Portugalia.

Luisa Ortega este originară din Spania și deține o diplomă de licență în administrarea afacerilor de la Universidad Pontificia Comillas, un MBA de la IESE Business School și a absolvit Programul Avansat de Management al Harvard Business School.

În România, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.

nestle
Nestlé România, creștere de 4,8% după primele șase luni din acest an
După prima jumătate a acestui an, Nestlé România a raportat o creștere de 4,8% a businessului local, reprezentând al doisprezecelea an...
PepsiCo introduce în portofoliu Pepsi Prebiotic Cola. Pentru detalii, accesați revistaprogresiv.ro
PepsiCo lansează prima variantă de băutură funcțională în categoria de cola
PepsiCo introduce în portofoliu Pepsi Prebiotic Cola, un produs inovator creat pentru a răspunde preferințelor consumatorilor pentru ingrediente...
Rottaprint sediu nou 1
Rottaprint investește 1,2 milioane de euro în extinderea capacității de producție
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și folii imprimate în România, investește 1,2 milioane de...
Ramona Ungureanu, cofondator Eclar, despre planurile de dezvoltare si listarea in marile lanturi de retail detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Producătorul detergentului Eclar, în discuții avansate pentru listarea în retail
Eclar Factory Ro, compania care produce detergenții Eclar, este în discuții cu marii retaileri din România pentru listarea produselor la raft, ca...