CEC Bank finanțează digitalizarea și transformarea verde a IMM-urilor
CEC Bank a fost admisă de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului ca instituție de credit parteneră pentru implementarea „Programului pentru consolidarea IMM-urilor prin access imbunatatit la finantare – SME-Eco-Tech”. Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea IMM-urilor integral private din sectorul producției, realizarea unor investiții verzi și digitale în scopul îmbunătățirii amprentei asupra mediului.
Totodată, programul vizează susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare, creșterea productivității și competitivității IMM-urilor din aceste sectoare, promovarea producției interne precum și crearea și menținerea de noi locuri de muncă. Programul este derulat în cadrul unui proiect cu finanțare din cea de-a doua contribuție elvețiană pentru România.
„CEC Bank continuă să susțină proiectele antreprenorilor români iar finanțarea digitalizării și a activităților ecologice ale acestora este în top-ul priorităților noastre. Prin acest nou parteneriat, implicarea băncii în implementarea programelor guvernamentale dedicate IMM-urilor se concretizează în oferirea de soluții de finanțare personalizate și avantajoase fiecărui solicitant”, a declarat Ramona Ivan, Director al Direcției Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank.
Beneficiari și granturi
Firmele mici și mijlocii cărora li se adresează Programul pot lua granturi de maximum 267.240 lei (40% din cheltuielile eligibile aferente unui proiect de investiții), iar restul de minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente proiectului de investiții - dar nu mai puțin de 400.860 lei - urmând a fi acoperite prin intermediul unui credit contractat la una dintre instituțiile de credit partenere.
Prin acest Program se urmărește transformarea verde și digitală a întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii din industria prelucrătoare românească, cu scopul îmbunătățirii amprentei acestora asupra mediului. Oferta CEC Bank include o dobândă ROBOR 6M + 3,50%/an cu o perioadă de creditare de maximum 60 luni, fără posibilitate de prelungire. Perioada de grație este de până la 12 luni, timp în care se plătește doar dobânda. Totodată, perioada de implementare a proiectului este de maximum 12 luni de la semnarea acordului de finanțare cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale. Banca oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CECapp) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC BANK S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice - producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea/procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii. FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative.



