BAT va prelua integral Reynolds pentru 49,4 miliarde de dolari
Producătorul de țigări British American Tobacco (BAT), prezent și pe piața locală, a anunțat că a ajuns la un acord pentru preluarea integrală a companiei americane Reynolds American Inc, după ce a venit cu o ofertă îmbunătăţită de 49,4 miliarde de dolari, transmite Reuters. Dacă tranzacția va fi aprobată, BAT va deveni cea mai mare companie producătoare de tutun listată la bursă, transmite AFP.
Anterior, BAT, care deţine deja o participaţie de 42% la Reynolds, a oferit 47 miliarde de dolari pentru preluarea integrală a acţiunilor Reynolds însă această ofertă a fost respinsă în luna noiembrie a anului trecut. Potrivit noii oferte, acţionarii Reynolds vor primi 29,44 dolari în numerar şi 0,5260 acţiuni BAT pentru fiecare titlu Reynolds American Inc, ceea ce reprezintă o primă de 26% faţă de valoarea înregistrată de acţiunile Reynolds la data de 20 octombrie.
“Tranzacția va fi un motor pentru o creștere sustenabilă a profitului și va crea o afacere mai puternică cu tutun și produse din noua generație, oferind acces direct produselor noastre pe cele mai bune piețe la nivel mondial”, a declarat Nicandro Durante, CEO-ul BAT.
Preluarea va aduce în portofoliul BAT mărci deținute de Reynolds, precum Newport, Camel și Pall Mall. În urma tranzacției, BAT, înregistrată la Londra, ar devansa Philip Morris International ca cel mai mare producător de țigări din lume, în funcție de capitalizarea bursieră. În funcție de venituri, China National Tobacco, condusă de State Tobacco Monopoly Administration din China, este cel mai mare producător de țigări din lume.
Compania rezultată în urma tranzacției va avea o poziție puternică pe piața americană, dar și o prezență semnificativă pe piețele aflate în creștere, precum America de Sud, Orientul Mijlociu sau Africa.
Prezentă pe piața locală încă din 1996, BAT este reprezentată de trei divizii: Trading, Operational şi Shared Services. În România, BAT este cel mai mare jucător pe piața a produselor din tutun, principalul său brand fiind Kent, cu o cotă de piață de 26% în categorie – potrivit datelor disponibile la începutul lui 2015. În noiembrie anul trecut, compania a anunțat investiții de 100 de milioane de euro în următorii cinci ani în fabrica de la Ploiești. Noul proiect de investiții vizează inclusiv demararea producției de țigarete hibrid, ceea ce este o noutate pe piața locală.
Compania a raportat în 2015 o cifră de afaceri de 7,3 miliarde de lei (1,6 miliarde de euro) și un profit net de 435 milioane de lei (98 milioane de euro).



