Ana şi Cornel implementează un nou concept de vânzare

Producătorul de preparate din carne Ana şi Cornel va deschide mai multe standuri cu vânzare en gros şi en detail în zonele comerciale din pieţele agroalimentare. Noul concept asigură desfacerea produselor congelate şi a preparatelor din carne Ana şi Cornel şi a fost implementat deja în pieţele din Târgovişte, Bucureşti şi Bacău.Ana şi Cornel implementează un nou concept de vânzare

Cu o suprafaţă de aproximativ 80 mp, fiecare stand oferă oportunitatea de achiziţie en gros şi en detail, reprezentând o soluţie viabilă atât pentru consumul zilnic, cât şi pentru clienţii specializaţi. Un astfel de spaţiu funcţionează încă din 2003 în Ploieşti şi decizia de a extinde acest model de vânzare se datorează vânzărilor înregistrate.

Prin implementarea noului sistem, Ana şi Cornel își continuă planurile de extindere și de introducere a soluțiilor eficiente și viabile pentru clienți. Până în acest moment, producătorul a investit 50.000 de euro  în construcţie şi echipamente.

“Una dintre preocupările noastre este aceea de a implementa servicii noi și de a găsi modalități pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tuturor clienților noştri. Demararea proiectului standurilor în martie 2015 a reprezentat un pas în acest sens, iar răspunsul pozitiv primit din partea clienţilor, cât şi vânzările în creştere de la o luna la alta, ne arată că a reprezentat alegerea corectă. Pe viitor avem planuri de implementare a acestui concept de vânzare în Braşov şi Iaşi”, a declarat Carmina Paraschiv, Director General Ana şi Cornel.

Compania Ana şi Cornel a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 35 de milioane de euro, în uşoară creştere faţă de anul precedent. Pentru acest an, compania se aşteptă la o creştere a cifrei de afaceri între 8% şi 10%.

La sfârşitul anului trecut, reţeaua de magazine Ana şi Cornel avea operaţionale 85 de magazine proprii, amplasate în judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Brăila, Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui, Teleorman, Neamţ şi Bucureşti. Magazinele Ana şi Cornel comercializează în special produse proprii. Acestea reprezintă 80% din totalul produselor comercializate în punctele de vânzare ale companiei.

Produsele Ana şi Cornel acoperă o gamă largă precum: salamuri, cârnaţi, specialităţi crud-uscate, semipreparate şi carne proaspătă de porc, vită şi pasăre.

Cornel Caramizaru General Manager Coca Cola HBC Romania
Cornel Cărămizaru preia conducerea Coca-Cola HBC România
Cornel Cărămizaru, manager cu peste 25 de ani experiență în industria bunurilor de larg consum, a preluat conducerea Coca-Cola HBC România....
ReTech & Digital - Conference & Expo, eveniment Progresiv, solutii si inovatii IT, digitale si automatizare din retail & FMCG, editia cu numarul 2, Unleash the Power of Digital, data evenimentului 12 septembrie, la Ramada Bucharest
ReTech & Digital revine cu o nouă ediție, pe 12 septembrie
ReTech & Digital - Conference & Expo, evenimentul Progresiv dedicat integral tehnologiilor, soluțiilor IT și inovațiilor digitale din...
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgoviște și depășește astfel pragul de 350 de unități...
Ana Dumitrache, managerul cu o carieră ghidată de corectitudine
Ana Dumitrache, managerul cu o carieră ghidată de corectitudine
Ana Dumitrache și-a început cariera ca jurnalist, dar în momentul în care mediul nu a mai rezonat cu valorile sale, a făcut trecerea către...