Doi foști directori Olympus deschid o nouă fabrică de lactate în România

Fostul director general al Olympus România, Ilias Pliatsikas, și Fotis Ntelkos, fostul director financiar al aceluiași grup, au pus bazele unei noi companii în industria lactatelor și au cumpărat o fabrică de lapte în Bistriței-Năsăud, comuna Șieu Măgheruș. Compania Provertia Dairy va demara producția de telemea în a doua parte a acestui an, în urma unei investiții inițiale care s-a ridicat la trei milioane de euro.Doi foști directori Olympus deschid o nouă fabrică de lactate în România

Fabrica a fost cumpărată în luna ianuarie a acestui an în urma unei licitații publice. Unitatea de producție a fost construită în 2009 cu fonduri SAPARD, la standarde europene, iar fostul proprietar, Bendearcris Prodcom SRL, se concentra pe fabricarea și comercializarea produselor lactate și a brânzeturilor.

În prezent, unitatea este în curs de modernizare, iar lucrările vor fi gata în a doua jumătate a acestui, după cum au precizat noii proprietari pentru Progresiv. În prima fază, fabrica va produce doar telemea maturată pe care proprietarii o vor comercializă atât pe piața locală, cât și pe cea europeană. Capacitatea anuală de producție va ajunge la 3.000 de tone. Investiția în noua unitate de producție va genera 40 de noi locuri de muncă.

„Targetul nostru este să fim activi atât pe piața din România, cât și la export, ponderea fiind aproximativ 50% - 50%. La nivel european vizăm Germania, Austria, Suedia, Anglia, Italia”, a declarat Ilias Pliatsikas pentru Progresiv.

Ilias Pliatsikas are o experiență extinsă pe piața lactatelor din România. În ultimii 20 ani a gestionat numeroase proiecte de management în companii de renume internațional precum Hellenic Dairies (Olympus), Lactea Dairy și Josi Group. Ilias Pliatsikas este absolvent al programului de Executive MBA al Bucharest Business School, cu Universitate din Ottawa.

 

 

noul centru logistic inaugurat de Fabrica de Lapte Brasov
Dimitrios Kelas, Fabrica de Lapte Brașov: Noul hub logistic reprezintă o investiție strategică
Fabrica de Lapte Brașov, compania care produce și comercializează gama Olympus și unul dintre cei mai mari producători de lactate din România...
olympus
Olympus România inaugurează un nou hub logistic în urma unei investiții de 40 mil. euro
Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, va inaugura la finalul acestei luni un nou centru logistic în județul...
Olympus lansează o nouă gamă de deserturi pe bază de lapte
Olympus lansează o nouă gamă de deserturi pe bază de lapte
Olympus își extinde gama de produse și adaugă în portofoliu trei sortimente de desert pe bază de lapte disponibilă în trei sortimente, cu...
Ilias Pliatsikas, noul Director General al Josi Grup
Ilias Pliatsikas, noul Director General al Josi Grup
Josi Grup a anunțat recrutarea lui Ilias Pliatsikas în funcția de Director General. În această calitate, Ilias Pliatsikas va coordona toate...