Delivery Hero a finalizat tranzacția prin care preia Glovo

Delivery Hero a întreprins toate demersurile pentru finalizarea tranzacției în urma căreia va deveni acționarul majoritar al Glovoapp23, S.A. Cu acoperirea Glovo, Delivery Hero va deservi până la 2,2 miliarde de oameni în 74 de țări. Delivery Hero a finalizat tranzacția prin care preia Glovo

Din calitatea de acționar majoritar al Glovo, Delivery Hero va deține aproximativ 94% din acțiuni pe bază nediluată în platforma lider în livrarea din mai multe categorii.

„Acest parteneriat reprezintă o potrivire perfectă și suntem foarte bucuroși să urăm bun-venit Glovo în familia Delivery Hero. Ne cunoșteam, ne apreciam și aveam încredere unii în ceilalți de mai mulți ani. Echipele noastre împărtășesc aceeași viziune, și totuși, încă putem învăța multe unii de la ceilalți prin schimbul de cunoștințe și explorarea sinergiilor tehnologice și operaționale”, a declarat Niklas Östberg, CEO și co-fondator al Delivery Hero.


Citește și: Glovo anunță un nou General Manager în România și deschide cel mai mare birou din regiune


„Unindu-ne forțele cu familia Delivery Hero vom accelera creșterea și dezvoltarea produsului nostru. Împreună vom deservi o vastă parte a populației de pe patru continente, cu milioane de afaceri și de curieri locali care vor continua să beneficieze de facilitățile platformei noastre. Suntem foarte fericiți să începem în sfârșit să lucrăm împreună și să împărtășim cunoștințe și tehnologie cu alte branduri din Grup”, adaugă Oscar Pierre, CEO și co-fondator Glovo.

Parteneriatul strategic care va rezulta din această tranzacție va permite ambelor companii să își valorifice reciproc expertiza tehnologică și operațională. Glovo va continua să opereze cu brandul și platforma existente sub managementul echipei actuale condusă de cei doi fondatori Oscar Pierre și Sacha Michaud, care rămân implicați în Glovo.

Delivery Hero este liderul mondial în segmentul platformelor de livrare locală, operând în peste 70 de țări din Asia, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu și Asia. Compania a început ca un serviciu de livrare de mâncare și în prezent operează propria sa platformă de livrări pe patru continente. Mai mult, Delivery Hero inovează în quick commerce, următoarea generație a e-commerce, dorind să aducă cumpărături și bunuri de uz casnic în mai puțin de o oră și adesea în 20-30 de minute. Cu sediul central în Berlin, Germania, Delivery Hero a fost listat la Bursa de Valori din Frankfurt din 2017 și în prezent face parte din indicele bursier MDAX.

Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii de comandă de la restaurante locale, băcănii și supermarketuri, farmacii și magazine de vânzare cu amănuntul. Fondată în 2014 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.
 

Iustinian Belghir pleacă de la conducerea Glovo România și Moldova
Iustinian Belghir pleacă de la conducerea Glovo România și Moldova
Iustinian Belghir va părăsi, începând cu luna mai, poziția de Director General al Glovo România și Moldova, după aproape trei ani petrecuți...
Glovo lansează programul Glovo Local, prin care sprijină IMM-urile din industria de retail
Glovo lansează programul Glovo Local, prin care sprijină IMM-urile din industria de retail
În contextul inflației accelerate și a creșterii prețurilor la utilități, Glovo lansează Glovo Local, un nou program pentru întreprinderile...
Achiziționarea foodpanda de către Glovo, aprobată de Concurență cu anumite condiții
Achiziționarea foodpanda de către Glovo, aprobată de Concurență cu anumite condiții
Glovo, unul dintre cei mai importanți jucători din livrarea de categorii multiple de produse, a primit aprobare din partea Consiliului...
Glovo cumpără Foodpanda în România și Bulgaria
Glovo cumpără Foodpanda în România și Bulgaria
Glovo își consolidează poziția în Europa Centrală și de Est și anunță achiziția mai multor companii care fac parte din grupul Delivery...