Cooperativa Țara Mea anunță deschiderea departamentului de export
Cooperativa Țara Mea anunță oficial deschiderea departamentului de export pentru produse românești, un proiect extrem de amplu, la care se lucrează de mai bine de doi ani, scopul fiind promovarea și vânzarea de produse românești agro-alimentare peste tot în lume.
“Am lansat acest proiect din dorința pură de a face cunoscute produsele românești peste tot în lume. În general, nu mă deranjează ideea de import, susțin ideea ca fiecare țară să promoveze și să exporte produsele sale autentice, însă atunci când ajungem să importăm produse tradiționale românești fabricate în alte țări, fără să și exportăm, atunci, din punctul meu de vedere, devine o problemă de siguranță națională. Puținul aport pe care pot să îl aduc, personal, la acest capitol, este exportul de produse autentice ale producătorilor români”, declară Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara Mea.
Cooperativa Țara Mea a participat, anul trecut, la expoziția internațională de la Doha, promovând doar produse autentice românești și reprezentând peste 1000 de producători români.
De la începutul acestui an, au avut loc mai multe întâlniri de lucru, în vederea dezvoltării de relații bilaterale, import-export, pe segmentul de produse agro-alimentare.
În același timp, vânzarea de produse românești în țară reprezintă o prioritate.
“Am trimis oferte în vederea listării către toate lanțurile de magazine din tară și, întrucât promovarea produselor românești în rândul consumatorilor români, în primul rând, este o prioritate pentru toți, ne așteptăm ca aceștia să răspundă pozitiv. Sunt optimist că vom începe să lucrăm împreună pentru acest scop comun, întrucât calitatea produselor românești este indiscutabilă. Sunt convins că sunt în asentimentul tuturor părților când spun că vrem să asigurăm, mai întâi, nevoile de consum ale românilor", detaliază Florin Burculescu.
Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România și are peste 1.000 de fermieri membri, cu activităţi pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre, produse finite şi băcănie.