FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Carrefour România testează o soluție pentru îmbunătățirea experienței consumatorilor în magazine

Carrefour România testează o soluție pentru îmbunătățirea experienței consumatorilor în magazine

Carrefour România derulează un proiect de test în parteneriat cu start-up-ul AiSA (Artificial Intelligence Space Analytics) pentru îmbunătățirea experienței din magazine a clienților și facilitatea interacțiunii cu angajații acestora, prin intermediul tehnologiei. Proiectul se va desfășura în hypermarketul Băneasa, București, pe o perioadă de două luni.

Soluția Customer Engagement Module face parte din suita de retail a start-up-ului AiSA și vine ca răspuns la noua reformă digitală a pieței din ultimii ani, folosind automatizarea proceselor pentru îmbunătățirea fluxului operațional din magazinele fizice. Soluția presupune ca angajații magazinului să poarte o brățară, care îi alertează prin semnale vibrante în momentul în care un client are nevoie de asistență în magazin, acesta din urmă solicitând suport printr-o tabletă amplasată la raft. Soluția rulează pe terminale Android și are autonomie de peste 8 ore. Brățările vor fi purtate prin rotație de către personalul magazinului, fiind implicați aproximativ 20 de angajați în proiectul pilot, care vor deservi cinci zone din magazinul Carrefour Băneasa, unde există o nevoie ridicată de asistență la vânzare: electrocasnice mari și mici, audio-video, puericultură, zona de articole sezoniere și cea de vinuri.

„Mai departe de eficientizarea unor procese-cheie din magazin, ne dorim să îmbunătățim în mod constant experiența consumatorilor și să redefinim modul în care se raportează la noi. În acest sens, construim un univers Carrefour care să fie intuitiv, ușor de navigat și precis în toate mediile în care operăm ca business cu profil omnichannel - online și offline. Avem un mindset axat pe inovație, pe soluții, pe o permanentă îmbunătățire a proceselor și ne bucurăm să putem testa o nouă soluție alături de un start-up pe care l-am susținut și în al cărui proiect credem”, a declarat Nicolae Drîmbu, Head of Innovation, Carrefour România.

Proiectul-pilot din magazinul Carrefour Băneasa demarează în luna aprilie pentru o perioadă de două luni. Astfel, în luna iunie se vor putea extrage primele concluzii pe baza rezultatelor obținute. 

„Prin îmbinarea dispozitivelor din spațiul fizic cu motorul de inteligență artificială și software-ul propriu AiSA, reușim să creăm rețele care îmbunătățesc și scurtează exponențial fluxul operațional. În acest fel, clienții noștri monitorizează autonom activități cheie și iau decizii informate prin date, salvând timp și bani. Suntem încântați de noul parteneriat cu Carrefour România și ne bucurăm să lucrăm împreună la eficientizarea activității lor și la îmbunătățirea experienței clienților prin soluțiile dezvoltate împreună”, a adăugat Tomer Mozafi, CEO al start-up-ului AiSA.

Echipa AiSA este formată din 5 persoane, cu un background de specializare educațional la facultăți precum Universitatea Politehnică din București – Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea din Groningen – Artificial Intelligence, Universitatea din Birmingham – Business Management & Marketing. Formula actuală a echipei s-a consolidat în cadrul ediției din 2021 a programului de pre-accelerare destinat start-up-urilor tehnice, Innovation Labs. Prin participarea la acest program de mentorat, echipa s-a extins și a avut acces la un ecosistem propice pentru validarea și testarea soluțiilor, având parte de colaborări cu parteneri ai programului, precum Carrefour România, care a identificat potențialul soluției Customer Engagement Module și a ajutat echipa să definitiveze soluția. La încheierea programului, progresul făcut de AiSA a fost recompensat cu două premii în finala Demo Day: Premiul Votul Publicului ediției Innovation Labs 2021 și Premiul Start-up-ul cu cel mai mult potențial, oferit de Carrefour România.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content