FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Auchan finalizează amenajarea celor aproape de 400 de magazine MyAuchan din stațiile Petrom

Auchan finalizează amenajarea celor aproape de 400 de magazine MyAuchan din stațiile Petrom

OMV Petrom și Auchan Retail România au finalizat amenajarea la nivel național a aproape 400 de magazine de proximitate MyAuchan în toate stațiile Petrom. Proiectul a fost finalizat cu un an mai devreme decât a fost estimat inițial. Integrarea magazinelor MyAuchan a fost realizată concomitent cu modernizarea stațiilor Petrom.

„Suntem încântați să finalizăm cu succes acest proiect inovator și unic, prin care am creat veritabile magazine de proximitate, oferindu-le românilor o nouă experiență și posibilitatea de a economisi timp, alimentând și făcându-și cumpărăturile într-o singură oprire. Le mulțumim partenerilor noștri de la OMV Petrom și echipelor Auchan pentru lucrurile extraordinare pe care le-au făcut împreună și pentru colaborarea excelentă din ultimii ani. Le mulțumim clienților care ne-au trecut pragul pentru fidelitate, pentru că au apreciat noile stații și magazinele MyAuchan din incinta acestora”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

„Petrom este brandul românesc lider în zona de mobilitate, care oferă cel mai bun raport calitate-preț. Finalizarea cu succes a acestui proiect susține ambiția noastră pe termen lung de a ne menține această poziție de lider și de a ne dezvolta și mai mult oferta de servicii și produse, la cel mai bun preț. Cele două echipe au reușit într-un timp record, de 3 ani, să amenajeze aproape 400 de magazine MyAuchan. Și nu ne oprim aici: împreună cu partenerul nostru Auchan, vom continua să gândim programe care să aducă beneficii clienților noștri”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing.

Magazinele MyAuchan din stațiile Petrom oferă clienților o gamă variată de până la 1.500 de produse esențiale, pentru consumul de zi cu zi. Aceasta cuprinde atât produse pentru consum imediat, cât și pentru acasă, produse proaspete și congelate, băuturi, cafea, aperitive sărate, dulciuri, produse de băcănie și non-alimentare, precum cosmetice, jucării, produse pentru copii și accesorii auto. Mai mult, peste 70% dintre magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național. Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAuchan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și plăti taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților.

Pentru a marca finalizarea proiectului, în perioada 1 – 30 noiembrie 2023, în toate stațiile Petrom cu magazine MyAuchan va fi organizată o campanie promoțională pentru clienți, cu reduceri la produse alimentare și de larg consum și o tombolă cu premii în bani. Prin tragere la sorți, vor fi acordate 10 premii pe zi, fiecare în valoare de 500 RON. 

Cooperarea dintre OMV Petrom și Auchan Retail România, un concept nou pentru piața din țara noastră, a început în anul 2017 cu o fază-pilot în care au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în stații de distribuție marca Petrom, atât în zone urbane, cât și în zone rurale din România. În această fază, s-a urmărit testarea modelului de afaceri și evaluarea potențialului acestei colaborări.

În februarie 2019, OMV Petrom și Auchan Retail România au semnat un Memorandum de Înțelegere cu scopul de a analiza extinderea colaborării într-un parteneriat de lungă durată.
 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content