Roxana Drăghici, eJobs România: O nouă tendință pe piața muncii, alimentată de nevoia unor venituri mai mari
După ce în a doua jumătate a anului trecut cererile pentru joburile part-time au scăzut, ca urmare a deciziei de a fi impozitate la nivelul salariului minim pe economie, se pare că, în 2023, românii reîncep să se uite către această variantă. În condițiile în care mai mult de jumătate din cheltuielile unei gospodării merg spre consum, oamenii caută noi soluții pentru a-și suplimenta veniturile.
Peste 450.000 de cereri au fost înregistrate de la începutul anului, până acum pentru joburile part-time, potrivit eJobs. Acestora li s-au adăugat aproape 37.000 de cereri pentru joburile project based. Ambele cumulează aproximativ 15% din totalul aplicărilor aferente perioadei ianuarie – aprilie 2023. Jumătate dintre cele peste 450.000 de cereri înregistrate anul acesta pentru joburi cu jumătate de normă au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care fie încă nu câștigă salariul dorit la locul de muncă principal, fie vor să facă o schimbare de carieră și, pentru o perioadă, vor să încerce și altceva. Numărul de solicitări scade drastic în cazul candidaților care au peste 36 de ani și care aleg mai degrabă să aștepte până când vor găsi un job mai bine plătit decât să lucreze în două locuri diferite simultan.
„Avem o creștere de peste 50% pentru joburile part-time, iar la cele de weekend, de peste 200%. Asta ne arată că salariul principal nu mai este suficient. Candidații doresc să își completeze veniturile apelând la un alt job. Asta dacă ne referim la candidații tineri. Cei cu vârsta peste 35-45 de ani preferă stabilitate, să lucreze pentru un angajator care este mult mai stabil și care a trecut cu bine peste perioadele de instabilitate economică. Multe oferte de astfel de locuri de muncă vin din zona retailului, merchandising, turism, call-center”, a spus Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.
Potrivit INS, veniturile totale medii lunare au fost în ultimul trimestru din 2022, în termeni nominali, de 6.634 lei/gospodărie şi 2.648 lei/persoană, 66,6% din veniturile totale reprezentând venituri salariale. În ceea ce privește structura cheltuielilor totale ale gospodăriilor în intervalul analizat, 62,7% sunt alocate consumului. La o privire mai detaliată, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut în continuare o pondere semnificativă din consumul gospodăriilor (34,8%), în timp ce 16,3% au fost direcționate spre utilități.
Cele mai atrăgătoare domenii pentru cei interesați de un nou job sunt call-center, retail, producție IT, dar și industria alimentară. „Aproximativ jumătate din joburile care au fost postate pe platformă au fost destinate candidaților entry-level (0-2 ani de experiență). Cel mai mult s-a aplicat pentru domenii precum retail, banking, domeniul alimentar. Observăm că există industrii în care se manifestă o penurie mai mare de candidați, dacă ne raportăm la turism, HoReCa, la domeniul educațional”, a explicat Roxana Drăghici.
Detaliind, aceasta a susținut că retailul rămâne un domeniu „pe val”.
„A angajat masiv chiar și în perioadele fragile din punct de vedere economic. De la începutul anului până acum au fost postate 30.000 de locuri de muncă în retail și aproximativ 17.000 de locuri de muncă în food&drinks. Sunt angajatori care vin din domeniul bancar și care vizează candidați din retail, competitorii nu mai sunt practic din același domeniu, ci companii din industrii diferite care vizează aceiași candidați”, a adăugat Roxana Drăghici. Dacă până acum candidații cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani aplicau cel mai des pentru un nou job, în ultimii ani balanța înclină spre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani.
„Avem un milion de cereri din partea celor 25-35 de ani și 800.000 pe segmentul 18-24. Cei mai puțini candidați au vârsta de peste 45 de ani. După pandemie, candidații între 18-24 de ani s-au simțit mult mai siguri pe ei, mult mai pregătiți să intre în câmpul muncii”, a punctat Roxana Drăghici.
În ceea ce privește orașele-magnet (cele care au cea mai mare ofertă de locuri de muncă), clasamentul este condus de București și Ilfov, urmate de Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța și Sibiu. La polul opus se situează orașele din Moldova. „Observăm în schimb dezvoltarea unor orașe precum Bacăul, în care companiile își mută sediile din București, unde sunt costuri mari, spre orașe din țară, acolo unde businessul poate fi susținut prin costuri mai mici”, a mai explicat Roxana Drăghici.
Recrutare din offline în online
Ultimii trei ani au generat schimbări ireversibile în piața muncii, două dintre cele mai vizibile fiind flexibilitatea în a lucra de acasă, respectiv munca la distanță. O altă modificare o reprezintă creșterea interesului pentru competențe digitale. „Iar cei care le au vor fi foarte avantajați. În 2022 a existat în industria de resurse umane nevoia de recrutori speciali pentru a găsi cei mai buni angajați IT-iști. S-a cerut ca recrutorul să știe să recruteze digitalizat. Oamenii trebuiau să știe să recruteze din diferite platforme – Instagram, Reddit, Facebook. Recrutarea offline s-a mutat în online, iar folosirea noilor canale de recrutare nu a fost la îndemâna tuturor”, a precizat Roxana Drăghici.
Totodată, s-a putut observa un interes mai mare din partea companiilor pentru recrutarea online, care le-a permis să își găsească angajați oriunde în lume. La această tendință se adaugă focusul pe recrutarea bazată pe diversitate de rasă și gen, respectiv diversitatea experienței profesionale și a fundalului cultural. „Companiile își doresc persoane cu o experiență profesională diversă, care pot aduce o perspectivă unică în companie și pot rezolva probleme punctuale cu o altă abordare. Totodată, candidații din culturi diferite au viziuni diverse și vin cu un aer fresh”, a adăugat reprezentanta eJobs.
Un alt aspect interesant este recrutarea digitalizată, un trend puternic ascendent în acest an. Companiile merg practic acolo unde este candidatul, fie că vorbim de Facebook, LinkedIn sau eMAG. De partea cealaltă a baricadei, angajații caută flexibilitate, fiind tot mai interesați de companiile care oferă posibilitatea work from home. La aceasta se adaugă cerințele salariale tot mai ridicate și interesul pentru beneficiile extrasalariale.
„Candidații sunt interesați de beneficii cât mai substanțiale, în condițiile în care costurile de zi cu zi au crescut foarte mult, iar piața a devenit din ce în ce mai competitivă. Vorbim de bonuri de masă, de abonamente medicale la clinici private, abonamente la Bookster sau săli de sport, până la beneficii precum acțiuni în cadrul companiei, cină oferită de companii, program scurt vinerea sau masaj la birou. De asemenea, contează experiența din timpul procesului de recrutare, candidatul își dorește să primească feedback din partea angajatorului”, a explicat Roxana Drăghici.
Referindu-se la provocările care se prefigurează, reprezentanta eJobs a nominalizat automatizarea și digitalizarea, care influențează multe locuri de muncă și care generează schimbări majore și în pregătirea candidaților.
„Cei care nu iau în calcul această tendință vor rămâne cu siguranță în urmă. Producția, retailul, serviciile financiare sunt domenii care au adus schimbări majore în digitalizarea procesului de recrutare. De asemenea, sănătatea mintală și echilibrul viață personală – job nu mai sunt truisme. Este foarte important ca angajatul să investească în echilibrul său emoțional, iar compania să ajute în acest sens. Munca de acasă nu îți mai oferă repere, nu mai știi când începe ziua de muncă, angajatul nu mai are control asupra zilei de muncă”, a concluzionat Roxana Drăghici.