Ion Horhoianu:„Dincolo de know-how, un antreprenor trebuie să aibă și un know who dezvoltat”

După 23 de ani în care a acumulat experiență în cadrul unor companii cu renume din FMCG și două businessuri antreprenoriale cu multe provocări, 2020 a fost anul reinventării și al regăsirii pentru Ion Horhoianu. Deschis când vine vorba de greșelile făcute, dar cu lecțiile învățate, managerul a pariat pentru a treia oară pe dezvoltarea unui business propriu și are un plan bine pus la punct pentru a trece proba timpului. Ion Horhoianu:„Dincolo de know-how, un antreprenor trebuie să aibă și un know who dezvoltat”

În septembrie se împlinesc 23 de ani de când Ion Horhoianu avea prima interacțiune cu piața FMCG. Era imediat după terminarea studiilor la ASE, o facultate „în vogă” la acel moment. „Am terminat contabilitate la ASE pentru că tatăl meu m-a îndemnat să fac o facultate serioasă, din care să ies cu o meserie. Dar am realizat că nu era pentru mine, era o meserie mult prea statică, drept urmare, imediat după finalizarea studiilor am aplicat pentru o poziție de merchandiser la Wrigley România”, își amintește managerul.

Chiar dacă era singurul candidat cu zero experiență, entuziasmul său a cântărit mult. Așa a ajuns în vânzări, un domeniu care i se potrivește mănușă. „Pe măsură ce am făcut niște pași în diverse companii, mi-am dat seama că nici acele studii economice nu au fost degeaba pentru că gândirea economică, înțelegerea proceselor și a fluxului financiaro-contabil m-au ajutat să am o abordare mai completă”, spune Ion Horhoianu sau John, așa cum îl cunosc toți oamenii din piață.

Un carusel de experiențe

De-a lungul timpului, John a interacționat cu businessuri și stiluri de management diferite și a fost expus la tot felul de situații. Fiecare companie a venit cu lecții importante, care l-au ajutat să înțeleagă mai bine diferitele categorii din piață, dar și cum poți să construiești un business sustenabil. „Fără doar și poate Wrigley a fost un set-up bun pentru cineva la început de drum pentru că mi-a creat niște principii de business foarte sănătoase. Nevoia de a acționa rapid, asumarea riscului calculat și orientarea foarte bună către client sunt valorile care mi-au rămas în minte și pe care le aplic și acum”, precizează el.

Aspirația de a urca mai repede în carieră l-au determinat însă să accepte ofertele primite de la PepsiCo, care tocmai preluase Star Foods și ulterior de la Cadbury, companie în care se prefigura o luptă interesantă pe piața de dulciuri și care însă la începutul lui 2010 a fost achiziționată de Kraft Foods, cu un asterix, respectiv vânzarea businessurilor din România și Polonia. „Am intrat într-un proces nou pentru mine, de due diligence, ne-au trecut pragul o mulțime de companii. Până la urmă s-a luat decizia ca businessul să fie revândut către proprietarul inițial”, punctează John.

Citește articolul complet AICI.

Ioana Pană, Country Marketing Lead Mondelēz România
Ioana Pană, un manager care acționează dincolo de convențional
Într-o lume în care loialitatea este foarte greu de câștigat și de păstrat, chiar și atunci când vine vorba de resursa umană, Ioana Pană...
Florina Dobre, CEO Bringo
Florina Dobre, managerul pentru care flexibilitatea și învățarea sunt esențiale
După o experiență de aproape două decenii în telecom, Florina Dobre a intrat într-o industrie nouă, iar patru ani mai târziu a ajuns să...
Andrei Ursulescu
Scandia își securizează creșterea printr-un amplu proces de reorganizare
În urmă cu 14 ani Scandia însemna o fabrică în Sibiu și 550 de angajați, iar în prezent businessul numără șapte unități de producție...
Cristian Salceanu
Cristian Sălceanu, managerul care și-a învins perfecționismul
De la telecom la ridesharing și e-groceries, Cristian Sălceanu este managerul care își numără experiența profesională în proiecte de succes...
282 profil
Irina Pencea, managerul care se bazează pe curaj pentru a explora mereu noi teritorii
Irina Pencea provine dintr-o familie în care părinții au fost pasionați de meseriile lor și au lucrat cât de mult au putut. I-au insuflat acest...
Ion Horhoianu aduce pe piață brandul DOR de Origine Românească
Ion Horhoianu aduce pe piață brandul DOR de Origine Românească
După mai bine de două decenii de experiență în industria bunurilor de larg consum, Ion Horhoianu și-a pus toată cunoașterea în readucerea pe...