Carol Boisan, Aquila: Cumpărătorul de astăzi este un amestec complex de nevoi
Pentru a acoperi nevoile tuturor consumatorilor, producătorii și distribuitorii de bunuri de larg consum investesc constant în produse și servicii noi, dar și în modalități de comunicare diferențiate pentru fiecare generație în parte. Iar dacă vorbim despre atuuri pentru viitor, vizibilitatea sortimentației este prima pe listă, consideră Carol Boisan, Chief Strategy Officer Aquila.
Cum vedeți piața bunurilor de larg consum dacă vă raportați la ultimii 25 de ani?
Dacă ne raportăm la ultimii 25 de ani ai pieței bunurilor de larg consum, vorbim despre schimbări semnificative la nivel de industrie. Unele dintre aceste schimbări au fost ireversibile. Iar cele mai importante sunt dimensiunea pieței, modelele de business, Big Data and Analytics și modul în care a evoluat competiția la nivel de piață. Nu în ultimul rând, trebuie menționată și complexitatea instrumentelor de marketing și a lanțurilor de aprovizionare.
Ce s-a schimbat ireversibil în acești ani și de unde a venit cel mai mare plus pentru industrie?
Sunt câteva cuvinte cheie care ar putea să descrie piața bunurilor de larg consum în 2024 versus 1999. Primul dintre acestea ar fi predictibilitate. Apoi aș mai pune pe lista scurtă resursele și capabilitățile dinamice strategice. La fel de importată este și segmentarea pieței și sinergiile create, dar și dezvoltarea proceselor tehnologice.
A fost pandemia un punct de cotitura pentru industrie si in ce zone ale businessului a avut cel mai mare impact?
În ultimul sfert de secol, industria bunurilor de larg consum s-a lovit de foarte multe provocări, unele dintre ele numai în ultimii cinci ani. Un punct de cotitură a fost și pandemia de Covid-19 pentru că a avut un impact semnificativ asupra industriei și nu numai. A reprezentat un punct de cotitură în multe domenii. A schimbat modul în care funcționează multe industrii, impunând adaptare și inovație. Trebuie să ne uităm doar spre canalul de e-commerce și către serviciile de livrare (inclusiv piața de food delivery) care au cunoscut cel mai mare având pentru a ne da seama cât de mult și de rapid a schimbat pandemia piața bunurilor de larg consum.
Ce trenduri vor dicta dinamica pieței de FMCG în România în următorii cinci de ani?
Privind spre viitor, consider că piața din România va fi influențată de mai multe tendințe, precum inovațiile sustenabile. Le menționez pe acestea prima dată pentru că vor juca un rol critic în dezvoltarea businessurilor în viitorul apropiat. Companiile vor investi tot mai mult pentru a-și reduce impactul asupra mediului și pentru a-și menține, totodată, profitabilitatea. Câteva soluții în acest sens sunt adoptarea de inovații la nivel ambalaje, gestionarea risipei alimentare și aprovizionarea responsabilă. Dincolo de sustenabilitate, în privința tendințelor pentru următorii cinci ani aș menționa digitalizarea, produsele premium, formatele de retail mici și specializate.
Cum arata cumpărătorul de astăzi și ce rol va juca inovația în decizia de cumpărare dacă ne raportăm la următorii cinci ani?
Cumpărătorul de astăzi este un amestec complex de nevoi, preferințe și comportamente. Avem patru generații de consumatori și provocarea mare va consta atât în inovarea de produse și servicii, cât și în modalitățile de comunicare diferențiate pentru fiecare generație.
Care ar fi cele cinci cuvinte care ar putea să definească viitorul pieței de retail in România?
În privința atuurilor pentru viitor, sunt câteva detalii care consider că vor face diferența. Vizibilitatea sortimentației este prima pe listă, urmată de multi-formatele specializate. Totodată, diferența în evoluția businessurilor active pe piața bunurilor de larg consum o vor face și lanțurile de aprovizionare complexe. Ca să reunesc sub câteva cuvinte cheie, acestea ar fi: assortments, vizibility, complex supply Chain, specialised Multi-Formats.