De la deșeu la resursă în industria ambalajelor
În cultura locală, „deșeul” a ajuns să fie privit ca un rest fără valoare. În realitate, majoritatea materialelor ar putea fi reintroduse în circuitul economic cu ajutorul unor reguli stricte privind gestionarea acestora și prin promovarea economiei circulare, consideră Ionel Ciucioi, Directorul Executiv ROMPAP - Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie din România. 
Cum se traduce în cultura locală conceptul de „deșeu” și cum poate fi acesta reintrodus în procesul economic?
Din păcate, în cultura noastră, orice material deja folosit este deșeu și toată lumea se gândește cum să scape de el la costurile cele mai mici. Ceea ce nu este corect. Majoritatea acestor deșeuri sunt, de fapt, materie primă. Doar că noi nu avem o legislație care să încurajeze acest lucru. Nu avem o cultură în acest sens. Cuvântul „deșeu” este negativ din start. Iar la nivel de legislație, nu este foarte clar când un material este considerat deșeu, unde începe să fie material reciclabil și unde începe să fie materie primă. Acest lanț este foarte important pentru industrie. În toată lumea aceasta, colectarea deșeurilor trebuie susținută. Din punct de vedere economic, te costă mai mult să colectezi și să reciclezi decât să produci cu material virgin. De ce costă mai mult? Pentru că se iau în calcul doar costurile directe. Nu se ia în calcul tot ansamblul. Nimeni nu ia în calcul cât costă faptul că poluăm. E foarte greu de făcut acest calcul. Dacă mergem tot timpul la materialul virgin, tăiem copaci, extragem petrol, nu facem decât să aruncăm costurile de acum în viitor. Nu înseamnă că ele nu există, doar că nu le cuantificăm în prezent. Înseamnă doar că le-am mutat în altă industrie.
Care este implicarea ROMPAP în schimbarea acestor mentalități? Cum poate România să se apropie de media europeană în ceea ce privește rata de reciclare?
În primul rând, avem nevoie de o mai mare transparență cu privire la traseul materialelor reciclate – de la colectare până la reciclare. România are capacitatea să recicleze și să includă din nou în lanțul de producție hârtia și ambalajele din hârtie. Numai în ROMPAP avem patru fabrici de hârtie pentru carton, cu o producție anuală de 250 de mii de tone, patru fabrici de hârtie igienică sanitară, o producție de 185 de mii de tone și 14 fabrici de carton ondulat, unde, în total, producția ar fi 450 de mii de tone anual. Aceasta acoperă cam 90% din necesarul de ambalaje din România. Cumulat, cei 23 de membri ai patronatului au aproximativ 6.000 de salariați, iar cifra de afaceri anuală depășește un miliard de euro. Iar cifrele acestea sunt generate de producțiile efective. Dar capacitățile instalate sunt mult mai mari, am putea să producem cu 30-40% mai mult.
De unde vine această diferență? Ce ne împiedică să producem la capacitate maximă?
Sunt două aspecte: unul ține de materia primă, cel de-al doilea de importul de produse finite din țări care, la nivel de industrie, au mai multe facilități decât noi și reușesc să producă la costuri mai mici. Aproximativ 85% din ambalajele produse în România se fac din hârtie reciclată. Dar hârtia pentru ambalaje se importă în totalitate pentru că nu există în România fabrică de hârtie din celuloză. Ea vine din import. Și celuloza pentru hârtia igienică sanitară se importă în totalitate din aceleași considerente. Mai mult, nu există la nivelul României o exploatare a pădurilor corespunzătoare care să asigure, pe lângă partea de mediu de regenerare, și cote pentru industria de celuloză și hârtie. În general, în țările din Vest, la care ne uităm de obicei, exploatarea pădurilor prevede cantități care merg la construcții, mobilă, lemn de foc, dar se prevede și o cantitate pentru industria de celuloză și hârtie.
Ați menționat importurile de produse finite din țări care produc mai ieftin. Care este situația, mai exact?
Costurile de producție în România au crescut considerabil, mai ales în contextul scumpirii energiei. La baza industriei de ambalaje sustenabile este industria de hârtie, o industrie care este un mare consumator de energie electrică și termică. Dependența noastră de prețurile energiei, care în România a ajuns mai scumpă decât în restul regiunii, duce la scăderea competitivității față de țările vecine. Acesta este un punct care trebuie analizat bine de guvernanți. Noi suntem lângă două țări, Turcia și Ucraina, care au costuri cu energia semnificativ mai scăzute decât la noi. Iar în momentul când energia electrică și termică ajung să însemne aproximativ 35% din costul hârtiei, ceea ce este foarte mult, automat competitivitatea noastră la nivel de regiune scade.
Ce soluții vedeți dumneavoastră pentru această situație?
În România avem suficiente fabrici și suficiente capacități ca să producem mai mult, mai bine și mai eficient. Dar pentru acest lucru avem nevoie și de o legislație care să ne susțină, și de o piață funcțională atât pe partea de materie primă, cât și pe partea de produse finite. Și, bineînțeles, să nu fim dezavantajați în concurența cu alte piețe. Au existat și există în continuare în România diverse scheme de susținere, dar, din păcate, de la an la an acestea devin din ce în ce mai puțin eficiente. Cum este și cazul legislației privind certificatele verzi. Toate țările au avut alocări gratuite și sisteme prin care se recuperau o parte din aceste certificate. Au fost și în România, însă această subvenție, dacă acum cinci ani era la nivelul de 100% din ce se calcula de către societăți, anul trecut a ajuns la 40%, iar anul acesta estimăm că nu va depăși 25%. Așadar, costurile majorate în ceea ce privește energia, noile taxe, cum este și deja celebra taxă pe stâlp, corelate cu scăderea subvențiilor au pus o greutate suplimentară pe umerii industriei de profil. Toate aceste costuri au trebuit suportate de producători, iar marjele normal că s-au redus.
Există acest sistem al OIREP-urilor, sistemul de ecobonificație. Cum funcționează? Foarte pe scurt, orice producător care pune pe piață bunuri ambalate are obligația să recupereze ambalajele și să le dea la reciclat. Aici intervin OIREP-urile, care încasează o taxă de la producătorii care pun ambalaje pe piață și plătesc o taxă către colectorii care colectează aceste ambalaje și demonstrează că au fost reciclate. Doar că și aici există sincope. Ce observăm noi, și este un lucru despre care discutăm și la nivel de minister în momentul de față, este că, din cauza legislației destul de complicate, în anumite cazuri, cum este deșeul de carton, este mai simplu și mai eficient să fie exportat decât să fie livrat la reciclatorii din România. Sunt foarte multe documente pe care trebuie să le obțină colectorii ca să demonstreze că deșeul este de ambalaj, a fost dus și reciclat la o fabrică în România. Din această cauză, anumite țări vecine, care nu sunt în Uniunea Europeană, ajung să aibă costuri mai mici. Astfel că, deși România are nevoie de maculatură ca materie primă, nu are acces la tot ce se colectează pe piața locală pentru că OIREP-urile exportă ce colectează, întrucât e mai avantajos financiar.
Este nevoie de modificarea legislației naționale în acest sens?
Legislația din România spune că, în momentul când deșeul a fost exportat, automat se consideră reciclat. Și OIREP-ul plătește ecobonificații. Cum spuneam, în România, ca să fie considerat reciclat, trebuie să obții o serie de documente. La export, cantitatea odată trecută de vamă se consideră ca fiind reciclată în totalitate. Aici, întrebarea este de ce România are interes să plătească ecobonificații pentru un deșeu care merge la export. Și, de multe ori, în afara țărilor din Uniune. În prezent, colectarea în România se ridică la aproape 700.000 de tone de deșeu de hârtie și carton anual, dar aproximativ 30% se exportă. Cifrele variază de la an la an. În anul acesta, în primele șase luni, se observă o creștere de aproximativ 20% a exportului. În același timp, se observă o creștere semnificativă a importurilor de produs finit.
Ce estimări aveți în privința industriei? Cum arată datele și ce impact vor avea acestea în viitor?
Estimările pentru anul 2025 nu sunt foarte optimiste. Noi depindem de restul economiei. Fiind o industrie care susține celelalte produse, nu avem un produs consumat direct, practic orice scădere sau creștere a consumului privat ne afectează semnificativ. De aceea spun că 2025 nu are cele mai bune perspective având în vedere evoluția consumului din a doua jumătate a anului. Pe de altă parte, industria arată un grad de reziliență bun. Cred că depinde foarte mult de deciziile Guvernului și, implicit, ale actorilor economici ca în 2026 să reluăm trendul de creștere. Noi ne bazăm pe acest lucru și gândim că anul viitor se va relua trendul ascendent, ceea ce, automat, va necesita o producție mai mare de ambalaje.
