Nonna’s Tiramisu Atelier, un business dulce construit fără zgomot

Pornind de la dorința de a completa activitatea pensiunii pe care o dețin în satul Stejărișu, județul Sibiu, Diana și Sorin Șchiau au transformat o pasiune culinară într-un business cu potențial. Nonna’s Tiramisu Atelier a prins contur în vara anului trecut în urma unei investiții de 60.000 de euro și, în doar câteva luni, a reușit să câștige un loc pe piața deserturilor artizanale din Cluj-Napoca. Un business dulce construit fără zgomot. Detalii pe revistaprogresiv.ro

„Businessul acesta a pornit într-un moment în care simțeam nevoia să mai facem ceva. Avem o pensiune la Stejărișu, în județul Sibiu, însă în cazul acestei afaceri avem un sezon foarte scurt. După câteva luni de renovări și investiții, primul sezon pentru pensiune a fost în vara anului 2022. Acolo avem personal angajat tot timpul anului și atunci trebuia să mai dezvoltăm încă o direcție de business care să ne ajute să ne susținem pe termen lung”, povestește Diana Șchiau. Nevoia de sustenabilitate pe tot parcursul anului i-a determinat astfel pe antreprenori să caute o nouă direcție, iar inspirația a venit din bucătăria pensiunii, acolo unde tiramisuul reinterpretat cu zmeură devenise deja o mică vedetă printre turiști. De altfel, chiar un client din Londra, încântat de desert, i-a dat ideea antreprenoarei. „Mi-a spus că i-ar plăcea să găsească un astfel de produs și în Londra. Atunci am început să ne gândim serios că poate merită să-l transformăm într-un brand propriu”, își amintește Diana.

De la testare la validare

Primii pași au însemnat luni întregi de testare a rețetelor și a ambalajelor. „Am lucrat foarte mult la rețete până am ajuns la varianta finală, la fel s-a întâmplat și pe partea de ambalaje – am testat tot ce înseamnă ambalaj de plastic, borcănele, pahare – însă nicio variantă nu ne oferea ce ne doream și, în plus, genera și pierderi foarte mari pentru că pișcoturile pe care le folosim noi sunt de o anumită dimensiune. Nu ascund că am văzut ideea ambalajului actual în Milano, a durat foarte mult până am găsit un furnizor care să ni le poată face, sunt anumite cerințe din punctul de vedere al DSP și DSV. Ne trebuia o variantă de ambalaj care rezistă la umezeală, așa că fost o muncă de vreo cinci-șase luni și aici”, spune antreprenoarea.

Perioada de testare a fost dublată de o fază de validare a produsului: degustări cu turiști, prieteni și, ulterior, livrări în Cluj, orașul unde fondatorii Nonna’s Tiramisu Atelier locuiseră peste 20 de ani. În februarie, echipa Nonna’s Tiramisu Atelier a primit o ofertă nesperată – un spațiu tip insulă în Iulius Mall din Cluj. „Nu a fost simplu. Când ești un business mic, trebuie să convingi. Am organizat degustări, am povestit despre produs și abia când au văzut ambalajul și au gustat, am primit undă verde.”

Astfel, brandul a făcut tranziția de la livrări la vânzare directă. În prezent, oferta include opt sortimente de tiramisu – de la cel clasic la variante cu fistic, caramel, zmeură sau flori de portocal. Cel mai recent sortiment, inspirat din aromele florale italiene, a fost introdus permanent după ce clienții s-au arătat surprinși, dar încântați de gustul său.

Producție artizanală și standardizată

Procesul este manual în proporție de 90%, totul fiind realizat cu o precizie care amintește mai degrabă de artizanatul fin decât de o linie de producție. „Totul este laborios la partea de producție, vorbim de un produs făcut manual, doar 10% din produs este realizat cu un mixer, restul este făcut manual, cu o paletă. O altă parte extrem de laborioasă este asamblarea produsului în cutii. Vrem să facem lucrurile aproape de perfecțiune, ceea ce pune o presiune foarte mare pe noi, cutiile trebuie să fie impecabile. Chiar și marginile cutiilor sunt șterse individual, pentru un aspect impecabil”, subliniază Diana.

Atelierul funcționează în cadrul pensiunii din Stejărișu, iar echipa numără zece persoane – patru în producție, restul în logistică și vânzări. Cu o capacitate de circa 500 de bucăți pe zi, produsele sunt livrate zilnic cu o mașină frigorifică, asigurând prospețimea. De asemenea, toate ingredientele sunt atent selecționate: ouă pasteurizate, pișcoturi și mascarpone din Italia, doar zmeura fiind achiziționată de la producători locali și apoi congelată.

În prezent, vânzările medii se situează între 800 și 1.000 de bucăți pe săptămână, un rezultat solid pentru un business aflat încă în faza de consolidare, crede Diana Șchiau. „Pentru noi este un început bun, suntem conștienți că se poate și mai bine și muncim pentru asta. Lumea trebuie să audă de noi, însă nu ne dorim să fim brandul care explodează și după care dispare”, adaugă antreprenoarea.

Aceasta recunoaște însă că una dintre cele mai mari provocări este promovarea. „Ne dorim să avem o creștere controlată și să ne fidelizăm clienții. Fidelizăm prin gust. Facem constant degustări la insulă și ne-am dat seama că oricât de multă promovare am face, trăim într-o perioadă în care marketingul se face cu foarte mult zgomot, produsele nu sunt neapărat cele mai bune, dar atâta timp cât au un marketing zgomotos, produsele respective se cumpără. Noi încercăm să mergem pe ideea de a nu face zgomot. Cea mai mare satisfacție este atunci când oamenii cumpără chiar dacă nu au venit cu intenția aceasta. Validarea produsului ne ajută să mergem mai departe”, mai spune Diana.

Planul cincinal și extindere controlată

După ce investiția inițială în lansarea businessului s-a situat la 50.000-60.000 de euro, bani alocați amenajării atelierului, insulei din centrul comercial și pentru o mașină frigorifică, antreprenorii se gândesc la o nouă etapă. Astfel, următoarea investiție, estimată la 20.000-30.000 de euro, ar putea fi direcționată spre un nou punct de vânzare. „În primă fază ne-am uitat spre Timișoara pentru extindere pentru că e mai ușor din punct de vedere logistic, dar în același timp avem pe listă o extindere pe piața turistică din Sibiu sau Brașov, unde clar nu ar merge o deschidere în mall, ci cu un spațiu stradal. Înainte de a deschide în Cluj am făcut o analiză amănunțită, am mers la mall, am mers la cofetării de unde am cumpărat și am degustat prăjituri, ne-am uitat pe numărul de bon. Ideea este să ne consolidăm afacerea, iar anul acesta nu vom mai deschide nimic nou”, explică Diana.

Pe partea de sortimentație însă, portofoliul de produse a fost completat cu o variantă de tiramisu cu matcha și perioada Crăciunului va aduce încă o noutate. „Lumea cere ceva nou mereu. Pentru luna aprilie anul viitor vom lansa o variantă mai specială, un fel de omagiu care stă la baza acestui proiect. Vom avea constant sortimente noi sau sortimente care se reîntorc. Dacă nu vii cu ceva nou, nu reziști pe piață”, crede antreprenoarea. Pe termen lung, planul este ambițios – câte o nouă locație pe an în marile orașe, iar francizarea rămâne o opțiune deschisă. „Scopul nostru este ca Nonna’s Tiramisu Atelier să fie sinonim cu calitatea. Nu vrem să fim doar un brand în trend, ci un brand care rezistă”, afirmă Diana Șchiau.

Atelierul din Cluj care transformă ciocolata într-o experiență multisenzorială. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Atelierul din Cluj care transformă ciocolata într-o experiență multisenzorială
Într-o curte discretă din centrul Clujului, ciocolata capătă nu doar formă, ci și poveste. O poveste care începe în copilăria fondatoarei...
Ioana Pană, Mondelēz International: Prioritizarea a fost cheia în susținerea businessului. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Ioana Pană, Mondelēz International: Prioritizarea a fost cheia în susținerea businessului
Într-un climat economic incert, produsele de indulgence își păstrează locul în coșul de cumpărături, însă comportamentul de achiziție se...
Mica Ilinca, poveste antrprenoriat local
Mica Ilinca, businessul care face trecerea de la rețete vechi la ambiții noi
Deși primul produs sub semnătura Mica Ilinca a apărut pe piață în 2014, povestea businessului fondat de familia Corban din Comănești,...
Tarik Ozturk Director General pladis Global Eastern Europe
Tarık Öztürk, pladis Global Eastern Europe: Flexibilitate și inovație, cuvintele care dictează strategia pladis România
Într-un an care stă sub semnul inflației, al presiunilor fiscale și al scumpirilor record pentru materiile prime, pladis România a mizat pe...