Alexander Pitchka, un manager constant într-o industrie în schimbare
Pentru cei care își schimbă jobul o dată la doi-trei ani, să lucreze pentru aceeași companie timp de 28 de ani poate părea imposibil. Însă pentru Alexander Pitchka, executivul care și-a început cariera în cadrul JTI în 1997, aceasta este realitatea. „Petrecem mare parte din viață muncind și dacă avem luxul de a face ceea ce ne place înseamnă că suntem în locul potrivit”, spune executivul care acum trei ani a preluat conducerea clusterului România, Bulgaria și Republica Moldova.
Pentru Alexander Pitchka, cariera profesională a început în anul 1997, în cadrul Global Supply Chain JTI din Ucraina. Nu se gândea neapărat la o carieră în industria bunurilor de larg consum și în niciun caz că va rămâne în cadrul aceleiași companii timp de 28 de ani. „Aveam 25 de ani la momentul respectiv, am fost recrutat în timp ce eram în Statele Unite ale Americii, unde îmi finalizam MBA-ul. Lucram în paralel, mă bucuram de viața pe care o aveam acolo și am fost recrutat pentru a veni în Ucraina. Mi-au făcut o ofertă pe care nu am putut să o refuz și nu neapărat din punct de vedere financiar, ci pentru ce mi-au promis pentru dezvoltarea mea profesională. În al doilea rând, viața în Statele Unite devenea monotonă și predictibilă și cumva începusem să îmi pierd treptat entuziasmul. Duceam o viață ușoară, însă nu așa îmi doream să arate viața mea pe termen lung”, își amintește Alexander Pitchka.
A ocupat diverse poziții în departamentul de finanțe al JTI și a lucrat, de asemenea, într-o serie de alte țări, printre care Coreea și Rusia. În 2012 s-a mutat la Geneva, unde a condus echipa financiară pentru Regiunea Europa Centrală, iar un an mai târziu a devenit Regional Finance Vice President pentru Europa de Est, inclusiv câteva țări din Asia. În 2018, Alexander a fost numit General Manager în Georgia, Armenia și Azerbaidjan, iar în 2020, a preluat rolul de General Manager al JTI Kazahstan, Asia Centrală și Mongolia.
„A te muta dintr-o țară în alta poate fi destul de dificil pentru că ajungi să uiți noțiunea de «acasă». Soția mea și cu mine glumim și spunem că acolo unde ne este perna pe care punem capul noaptea, acolo ne este și casa. Dar, în același timp, a fost o experiență care ne-a îmbogățit pentru că descoperim atât de multe lucruri noi despre oamenii cu care interacționăm, despre alte culturi. Începi să înțelegi lucruri despre tine, despre personalitatea ta”, consideră executivul JTI.
Faptul că activează într-o industrie în permanentă schimbare și în care lucrurile sunt atât de „fluide” a reprezentat motivul care l-a convins să nu schimbe terenul, deși au mai existat pe parcurs tentative de a „testa ce se întâmplă și în alte domenii”. „Însă de fiecare dată apărea ceva interesant în cadrul JTI, fie că vorbim de un nou proiect, o altă țară sau un alt rol”, susține Alexander Pitchka. Din categoria celor mai „intense experiențe profesionale” fac parte Rusia, unde a gestionat fuziunea dintre JTI și Gallaher, și Coreea de Sud, acolo unde JTI a trebuit să implementeze de la zero, doar într-o lună, sistemul de vânzări directe pentru 80.000 de clienți.
România, un spațiu inedit
Când vorbește despre România, Alexander Pitchka spune că este „una dintre cele mai interesante și exigente piețe, unde ineditul este la ordinea zilei”. Când a ajuns aici, în mai 2022, războiul din Ucraina începuse, iar compania se confrunta cu întreruperi pe lanțul de aprovizionare în condițiile în care unele produse proveneau din Ucraina, iar altele din Rusia. Acela a reprezentat un moment de reașezare pentru business. „Pe de o parte, trebuia să vedem în ce direcție vom merge, pe de altă parte, să vedem cum putem să rămânem competitivi în piață. Este o experiență care ajută, prin care realizezi că e important să ceri ajutorul dacă ai nevoie”, își amintește executivul.
Aceeași lecție se aplică și dacă facem referire la nivel personal: Alexander Pitchka a conștientizat că în astfel de momente este important să faci un pas în afara zonei de confort și să ceri ajutorul. „M-a ajutat faptul că am putut apela în interiorul companiei la diferite persoane, care mi-au oferit soluții la diferite probleme cu care businessul se confrunta la momentul respectiv. Nu trebuie să trăiești în bula ta, ci să ceri ajutorul, așa devii mai puternic. Atunci când ieși din zona ta de confort, atunci când îți împărtășești problemele nu devii mai vulnerabil, ci conexiunea cu oamenii din echipă devine mai puternică”, crede Alexander Pitchka.
L-a surprins la echipa sa din România pasiunea investită în proiecte, corelată cu sentimentul de mândrie pentru lucrurile bine făcute. „Spre exemplu, brandul Sobranie, cel mai bun din portofoliul nostru premium, a fost dezvoltat aproape de la zero de echipa din România. În urmă cu 15 ani acest brand nu avea o performanță foarte bună și a fost construit cu mult efort local până la rezultatele de acum. Succesul a venit dintr-o execuție susținută, pas cu pas, iar acum performanța este una dintre cele mai bune la nivelul grupului pe segmentul premium”, explică oficialul JTI.
Acesta consideră că, deși la început a existat o perioadă de tatonare și cunoaștere reciprocă, de altfel un moment cât se poate de normal, destul de curând elementul-surpriză a dispărut și membrii echipei se simt confortabil în prezența sa, îi cunosc ariile de interes și știu „cum să îl folosească drept ajutor”.
Greșeala și succesul, o cultură comună
Și chiar dacă, în interiorul JTI, oamenii au fost „obișnuiți cu cultura succesului” și se „autoeducă să facă lucrurile cât mai bine”, producătorul de tutun face parte din rândul companiilor care îmbrățișează cultura greșelii drept modalitate de învățare. „Nu poți inova dacă nu faci greșeli. Greșeala face parte din cursul normal al businessului. Singurii oameni care nu fac greșeli sunt cei care nu fac nimic. Și cred că toleranța față de greșeală se află la un nivel ridicat în JTI în comparație cu alte companii. Avem chiar un proiect în România pentru unul dintre branduri în care unul din KPIs este procent din greșelile pe care le fac cei din echipă. Îi încurajez pe oameni să expună ideile despre care ei cred că nu vor avea succes, să experimenteze și să vadă ce se întâmplă. Rezultatul negativ poate fi o metodă de învățare și te ajută să înțelegi cum să faci lucrurile în circumstanțe diferite”, crede executivul.
Consideră că cel mai valoros element în structura companiei este reprezentat de oameni, ceea ce, din punctul său de vedere, diferențiază JTI de competitori. „Avem o competiție importantă, cu branduri puternice, cu bugete de marketing substanțiale, strategii bune. La fel ca și noi. Dar ce ne diferențiază de ceilalți jucători sunt oamenii, ei ne ajută să câștigăm rapid teren. Ce prioritizăm acum nu este neapărat obținerea rezultatelor, ci modul în care le obținem. Pentru că trebuie să fie un efort comun și nu al unei singure persoane. Liderii de astăzi au succes datorită echipelor lor. Nu cred în puterea unui singur individ de a veni și de a schimba lucrurile. Putea fi valabil în trecut, acum succesul este creat de echipe și nu de lideri individualiști”, mai spune Alexander Pitchka.
Echilibru într-un mediu fluid
Pentru Alexander Pitchka singura constantă a ultimilor 28 de ani a rămas dorința sa naturală de cunoaștere și de a fi implicat. În același timp, a conștientizat că, din poziția pe care o ocupă acum, nu mai poate face micromanagement și nici nu este un lucru sănătos pentru business. „Trebuie să fiu înconjurat de oameni care știu mai bine decât mine ariile businessului. Iar eu le ofer timpul și spațiul de a se desfășura. Eu am început în sectorul financiar, într-o zonă bine delimitată. Dar pe măsură ce avansezi în ierarhie, în special în zona executivă, nu ai cum să știi totul și de aceea e important să te înconjori de oameni care știu asta. Tu trebuie să le oferi suportul și oportunitatea de a se desfășura. Sunt convins că a oferi echipei spațiul necesar pentru a se desfășura, a asculta și a înțelege ce ți se comunică este foarte important pentru succesul tuturor”, adaugă directorul JTI.
În ceea ce privește sursele de inspirație în activitatea zilnică, Alexander Pitchka se consideră norocos pentru că are „luxul” de a face ceea ce îi place, în locul potrivit. La aceasta se adaugă susținerea familiei, care îi asigură echilibrul zilnic. „Pentru mine, această companie oferă mixul perfect între oportunități și recompense, îți dă libertatea de a experimenta lucruri noi, dar în același timp te provoacă să ai obiectivele potrivite”, completează executivul.
Iar unul dintre obiectivele setate pentru companie este atingerea poziției de lider al industriei de tutun într-un termen clar stabilit. „Dacă în 1991, când JTI a intrat pe piața din România, această țintă a fost văzută drept una foarte ambițioasă, acum este un obiectiv cât se poate de palpabil. Avem produse noi, generații de consumatori complet diferite, iar noi ne adaptăm strategia. Noi creăm cultura companiei, una mai modernă, ne adaptăm generațiilor tinere de angajați. Vrem să devenim lideri în România și în clusterul în care activăm în viitorul apropiat și suntem pe traiectoria potrivită. De asemenea, trebuie să gestionăm lucrurile care apar o dată la câteva săptămâni din punct de vedere legislativ, al proiectelor noi pe care vrem să le aducem pe piață și trebuie să jonglăm cu toate aceste piese în mișcare. Ne adresăm unor consumatori foarte pretențioși, care se așteaptă la cea mai bună calitate, așadar inovăm mult ca să răspundem cerințelor. Și nu este o misiune ușoară, pentru că trebuie să inovăm într-o industrie cu reguli stricte. Pe de altă parte, noi suntem responsabili pentru crearea unei culturi corporatiste mai moderne, adaptată generațiilor tinere de angajați”, conchide Alexander Pitchka.



