Toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori în 32.000 de magazine

BAT, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), lansează campania anuală „Alege Asumat un Comportament Comercial Curat”, un proiect de informare și conștientizare publică cu privire la importanța cunoașterii și respectării legislației pentru prevenirea accesului minorilor la produse din tutun și nicotină. Toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori în 32.000 de magazine

Anul acesta, campania continuă cu mesaje de conștientizare privind toleranța zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori, în circa 32.000 de magazine partenere din România.

„Responsabilitatea și prevenirea accesului minorilor la produse cu nicotină reprezintă elemente centrale în activitatea noastră atât în cadrul propriilor echipe, cât și în cazul partenerilor comerciali. BAT investește constant în campanii educaționale privind prorpiile standarde și principii de comercializare, precum și prevederile legale și motivele pentru care minorii nu ar trebui să aibă acces la produse cu nicotină. Ne bucurăm să continuăm și anul acesta alături de cei peste 32.000 de parteneri din retail campania de conștientizare privind toleranța zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori”, a declarat Ileana Dumitru, Directorul juridic și relații publice al Ariei Europa de Sud-Est din cadrul BAT.

În România, BAT a desfășurat continuu, în ultimii 25 de ani, programe de informare a comercianților și consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar și la motivele pentru care minorii nu trebuie să aibă acces la produsele cu nicotină. Începând din 2019, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor s-a alăturat campaniei BAT și pune la dispoziția consumatorilor numărul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza încălcarea legii.

„Dacă timpul ar fi la îndemâna noastră și ar putea fi dat înainte și înapoi, atunci cu siguranță unul dintre lucrurile pe care le-aș elimina din viața mea ar fi fumatul. În noua eră a mașinilor electrice, să scoți fum pare total demodat. Dacă vă doriți să faceți ceva spectaculos, alegeți ceva constructiv, nu un viciu”, adaugă Horia Constantinescu, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

BAT actualizează și comunică în mod constant propriile principii și standarde de promovare și comercializare a produselor sale. Acestea includ cinci principii cheie, care implică cerințe stricte privind responsabilitatea, corectitudinea, transparența, respectarea prevederilor legale și comercializarea exclusivă către consumatori adulți.

Aceste cerințe se adresează atât propriilor echipe, cât și partenerilor comerciali, iar respectarea cu strictețe a acestor principii face parte din Codul companiei de conduită pentru furnizori, care stabilește standardele minime așteptate de la furnizorii acesteia.

Parlamentul interzice vânzarea băuturilor energizante către minori
Parlamentul interzice vânzarea băuturilor energizante către minori
Camera Deputaților, for decizional, a votat pentru interzicerea vânzării de băuturi energizante către minori. Măsura interzicerii se aplică...
BAT România lansează noi produse inovatoare fără tutun, compatibile cu dispozitivul glo
BAT România lansează noi produse inovatoare fără tutun, compatibile cu dispozitivul glo
BAT România a anunțat lansarea primului produs încălzit fără tutun al companiei, comercializat sub brandul veo™. Compatibil cu dispozitivul...
Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2022 cu peste 140 mil. euro
Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2022 cu peste 140 mil. euro
Valoarea totală a exporturilor de produse din tutun prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produse din tutun încălzit, a fost de 1,48...
BAT, contribuție de 11 mld. lei la bugetul de stat în 2021
BAT, contribuție de 11 mld. lei la bugetul de stat în 2021
BAT este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României în 2021, cu o contribuție totală de circa 11 miliarde de lei (2,2 miliarde de...