FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Progresiv le dă întâlnire retailerilor independenți la Interactiv, pe 24 aprilie

Progresiv le dă întâlnire retailerilor independenți la Interactiv, pe 24 aprilie

Interactiv Brasov, eveniment dedicat comerciantilor independenti

Interactiv, evenimentul marca Progresiv dedicat retailerilor independenți și comunității antreprenoriale, revine cu cea de-a 19-a ediție. Sub tema umbrelă „Scenarii pentru viitor”, evenimentul le dă întâlnire comercianților, producătorilor și distribuitorilor pe 24 aprilie, în Brașov, la Hotel Qosmo.

Faptul că retailul independent pierde teren în fața marilor lanțuri de retail de la un an la altul este deja o certitudine. Anii de experiență acumulați nu mai sunt de mult un element definitoriu în ecuația de creștere, asigurarea unui viitor sustenabil având în spate elemente precum consolidare, modernizare, eficientizare și optimizare. Care sunt scenariile cu care lucrează jucătorii din piața locală de retail, în ce măsură mai este privit canalul de retail independent ca un vector de creștere și cum își pot maximiza comercianții oportunitățile de creștere într-un context dominat de instabilitate?

Cea de-a 19-a ediție Interactiv va aduce informații relevante despre hainele pe care le îmbracă cumpărătorul de astăzi, trendurile care își pun amprenta asupra comportamentului de cumpărare, cu ce ochi mai sunt priviți comercianții tradiționali, dar și cum încearcă producătorii să susțină retailerii locali. În plus, Interactiv va aduce informații despre impactul Sistemului Garanție Returnare și principalele provocări cu care se confruntă jucătorii locali.

Primii speakeri confirmați la Interactiv - Strategii pentru viitor sunt:

  • Alina Stepan, Country Manager România, Cluster Head SE Europe Ipsos
  • Vlad Barbu, Senior Consultant Retailer Services NielsenIQ România
  • Liviu Trașcă, Business Development Director Macromex
  • Daniel Goga, Sales Effectiveness & RTM Manager Danone România
  • Vesna Fuiorea, Senior Consultant Next Level Trends
  • Laurețiu Cozmean, Retail Sales Manager, GfK an NielsenIQ Company
  • Radu Pascu, Project & Commercial Manager RetuRO
  • Bogdan Trancă, Director Comercial Envipco România
  • Cristian Alin Lazăr, Sales Manager ERP Transart Business Software

Interactiv este un eveniment cu participare GRATUITĂ pentru managerii și administratorii de magazine alimentare independente! Informații suplimentare despre eveniment și înscrieri sunt disponibile pe site-ul evenimentului. Cea de-a 19-a ediție Interactiv este susținută de Envipco, Danone, Tchibo, Fuchs, Transart, Loncolor, Alpin, Macromex, Evo Store Concept.

Lansată pe piață în 1999, Revista Progresiv a avut încă de la început ca obiectiv principal facilitarea comunicării și a parteneriatelor între retaileri și furnizorii de bunuri de larg consum, iar evenimentul Interactiv vine ca răspuns la această nevoie din piață. Ajuns la a 19-a ediție, Interactiv este cadrul perfect de socializare între retaileri, furnizori și distribuitori, dar și pentru a dezvolta relațiile de business și a avea acces la cele mai noi produse ale furnizorilor.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content