UE: Ambalajele mai eficiente si dubla etichetare pot reduce risipa de alimente | Progresiv

Un procent de pana la 50% din produsele alimentare este risipit de gospodariile din Uniunea Europeana, supermarketuri si restaurante, dar si de-a lungul lantului de aprovizionare, in fiecare an. In tot acest timp, 79 de milioane de cetateni ai Uniunii traiesc sub limita saraciei, iar alte 16 milioane depind de hrana furnizata de institutiile caritabile. UE: Ambalajele mai eficiente si dubla etichetare pot reduce risipa de alimente

In aceste conditii, Parlamentul European (PE) a adoptat o rezolutie privind luarea de masuri pentru injumatatirea risipei de alimente pana in 2025 si favorizarea accesului la hrana pentru toti cetatenii UE aflati in necesitate.

Intrucat numeroase alimente sunt irosite atat de catre producatori, procesatori si distribuitori, cat si de comercianti, parlamentarii europeni sustin nevoia unei strategii coordonate, care sa combine masurile luate la nivel regional cu cele adoptate la nivel local, scopul fiind imbunatatirea eficientei lanturilor de aprovizionare si consum a alimentelor, pentru fiecare sector de activitate in parte.

Daca nu se intervine asupra situatiei, risipa de alimente va creste cu 40% pana in 2020, dupa cum arata datele publicate de Comisia Europeana.
Cea mai importanta problema pentru viitor este cererea in crestere pentru alimente, care la un moment dat va depasi resursele disponibile. Parlamentarii europeni atrag atentia asupra faptului ca nu ne mai putem permite sa asistam la risipa de alimente, o problema nu doar etica, ci si una economica si sociala, cu implicatii semnificative asupra mediului inconjurator, afirma raportorul Salvatore Caronna.

Pentru o reducere semnificativa a risipei de alimente pana in 2025 vor fi derulate campanii de constientizare atat la nivelul Uniunii Europene, cat si la nivel national, scopul acestora fiind informarea publicului despre cum se poate evita risipa de hrana. Statele Membre vor introduce cursuri in scoli si facultati, prin care participantii vor invata cum sa depoziteze, sa gateasca si sa gestioneze deseurile alimentare. Pentru promovarea acestei idei despre sustenabilitatea hranei, parlamentarii europeni au desemnat anul 2014 “anul european impotriva risipei de alimente”.

Reguli noi pentru ambalare si etichetare eficienta

Pentru a evita situatiile in care retailerii tin la vanzare produse alimentare care se apropie de termenul de expirare, crescand astfel potentialul risipei, ar putea fi introdusa regula dublei etichetari, prin care sa apara pe produs data pana la care acesta poate fi vandut si data pana la care poate fi consumat. Inainte de implementarea acestui sistem insa, este important ca atat Comisia Europeana, cat si Statele Membre, sa se asigure ca toti consumatorii inteleg diferenta dintre etichetele folosite in prezent (de tipul “a se consuma inainte de data…”) si cele in sistem dual.

Pentru a-i ajuta pe consumatori sa cumpere doar cantitatea de hrana de care au nevoie, alimentele ar trebui ambalate in mai multe categorii de gramaj, iar ambalajele ar trebui concepute astfel incat sa poata conserva mai bine aceste produse. In ceea ce priveste alimentele care se apropie de data de expirare, acestea ar trebui vandute la preturi reduse pentru a le face accesibile celor care se afla in necesitate.

O alta masura propusa de PE se refera la regulile aplicate achizitiilor realizate de agentii economici din catering si industria ospitalitatii, care ar trebui sa permita, acolo unde este posibil, acordarea de facilitati companiilor din industrie care se aprovizioneaza din surse locale si doneaza sau redistribuie gratuit resturile alimentare persoanelor defavorizate sau bancilor de alimente in loc sa le arunce pur si simplu la gunoi.

Masurile de sustinere la nivel european, cum sunt distribuirea alimentelor cetatenilor mai putin favorizati, elaborarea de programe care incurajeaza consumul de fructe si lapte in scoli, ar trebui regandite pentru a preintampina risipa de alimente.

La ora actuala, risipa de alimente in cele 27 de state membre ale Uniunii Europene se ridica la 89 de milioane de tone pe an (179 de kilograme pe cap de locuitor), iar in situatia in care nu se vor lua masuri, in 2020 risipa va ajunge la 126 de milioane de tone, ceea ce inseamna o crestere de 40%.

Potrivit Comisiei Europene, gospodariile sunt responsabile pentru 42% din risipa (din care aproape doua treimi se pot evita), producatorii – 39%, retailerii – 5%, in timp ce serviciile de catering genereaza 14% din risipa totala de alimente dintr-un an.

Sezamo caută producători locali și lansează Farmer Partnership Program
Supermarketul online Sezamo lansează Farmer Partnership Program în România, un program dedicat micilor fermieri locali care își doresc acces mai...
Fuchs
Fuchs Condimente lansează o gamă de produse dedicată generației Z
Fuchs Condimente RO anunță lansarea Cosmin Young, o gamă nouă de mixuri cu ingrediente naturale, creată special pentru generația tânără,...
Familia Safir, unul dintre cei mai importanți producători români de carne de pui, anunță lansarea noilor ambalaje pentru toate gamele sale de produse
O nouă identitate vizuală pentru brandurile Familiei Safir 
Familia Safir, unul dintre cei mai importanți producători români de carne de pui, cu o tradiție antreprenorială de peste 80 de ani, anunță...
Anda Bader, Chief Commercial Officer - Wine Division ISSA Estate Group, Crama La Salina
Schimbări în echipa de management a Cramei La Salina
Grupul ISSA Estate, din care face parte și Crama la Salina, își consolidează echipa de management și marchează o nouă etapă de dezvoltare a...