Selgros a modernizat magazinele din Arad si Timisoara | Progresiv
De la jumatatea lunii iunie, magazinele Selgros Cash & Carry din Arad si Timisoara isi asteapta clientii cu o noua infatisare. Lucrarile de modernizare au durat doua luni, timp in care programul magazinelor s-a desfasurat in conditii aproape normale. Remodelarea acestor magazine face parte dintr-un program mai amplu inceput in 2008 si continuat in 2009 cu Selgros Cluj-Napoca.
Ideea proiectului de modernizare este optimizarea sortimentului si aranjarea articolelor in functie de traseele de cumparare in magazin, venind astfel in intampinarea obiceiurilor si dorintelor clientilor Selgros. In cadrul reamenajarii au fost acordate spatii mai mari unor categorii de marfa importante pentru clienti, categorii cu un volum mare de vanzari ca, de exemplu, bauturi, dulciuri, alimente de baza si detergenti. Au fost, de asemenea, create spatii pentru categorii de viitor cum ar fi articole Bio si de „lifestyle”.
Gastronomii beneficiaza de raioane special dedicate lor, unde gasesc tot necesarul de produse nealimentare. Zonele de intrare in magazin sunt mai deschise si mai prietenoase, ofera chiar si o mica zona de relaxare, iar orientarea in magazine este mai usoara. Beneficiul clientilor Selgros profesionisti este ca inca de la modernizarea magazinului din Cluj a fost luata in considerare opinia lor in privinta structurii sortimentului si a modului in care doresc sa-si realizeze cumparaturile.
Magazinele din Arad si Timisoara au o suprafata de vanzare de circa 10.000 mp si listeaza un sortiment de aproximativ 40.000 de produse.
Modelarea sortimentatiei in functie de cerintele clientilor
Pe langa listarea / delistarea unor articole, optimizarea sortimentului a insemnat si noutati in ceea ce priveste modul de ambalare. „De exemplu, am marit numarul de ambalaje mari la unele categorii de produse, cum ar fi alimente de baza, dulciuri si bauturi”, explica Pia Krauss, director marketing Selgros.
Traseul de cumparaturi s-a imbunatitit foarte mult pentru clientii Horeca, ei avand acum la dispozitie un raion Non Food dedicat in care gasesc tot ce au nevoie pentru afacerea si bucatariile lor. Astfel, a fost alocata o suprafata mai mare de expunere categoriei de produse pentru gastronomie.
Spatiul prevazut pentru categorii cum ar fi conserve, textile, confectii si jucarii a fost redus in favoarea categoriilor bauturi, dulciuri si detergenti - carora le-a fost alocata o suprafata mai mare de vanzare. „Aceste modificari corespund noilor tendinte din piata produselor alimentare, precum reducerea vanzarilor de conserve in favoarea produselor congelate sau cresterea numarului de magazine specializate pentru textile si confectii”, adauga Pia Krauss.
Bio si Lifestyle
Tendinta catre produse din gamele bio si lifestyle a fost imbratisata de Selgros in noua arhitectura a raioanelor, chiar daca, deocamdata, spatiul alocat lor este limitat, din cauza penetrarii reduse in randul clientilor. Gama Bio si lifestyle este pozitionata in raionului de delicatese / lactate si ofera produse precum sucuri naturale, cafea si chiar vin bio, lactate si branzeturi, produse vegetariene, produse dietetice etc. Majoritatea produselor Bio si lifestyle provin din import.
„In Romania, aceste produse nu sunt inca in centrul atentiei clientilor, ceea ce se observa si la sortimentatia concurentilor nostri, care la inceput au introdus un sortiment bogat de astfel de produse, dar, intre timp, l-au redus semnificativ. Am plasat sortimentul nostru - care este unul de baza - in cadrul raionului de delicatese / lactate deoarece aici avem un flux de clienti foarte ridicat. Astfel, asiguram contactul unui numar cat mai mare de clienti cu sortimentul Bio si lifestyle”, declara reprezentanta Selgros.
Orientare facila in magazin
Clientii se pot orienta dintr-o privire in magazine, pentru ca au fost inlaturate structurile inalte de depozitare din zona intrarii. De asemenea, fotografii mari la fiecare capat de raft simbolizeaza exact marfa care se afla la raftul respectiv.
Selgros a gandit pentru clientii sai si o zona de odihna / relaxare, prin amenajarea unui spatiu cu banci si masute in zona accesului in magazin, zona in care este amplasat si un automat de cafea.
Modernizarea unui magazin Selgros necesita o investitie de circa 500.000 euro, iar, pana acum, compania a mai reamenajat magazinele din Cluj si Oradea. In acest an mai sunt planificare lucrari de remodelare la magazinul din Bucuresti Berceni, iar pana la sfarsitul anului 2013, compania Selgros va moderniza toate magazinele existente in Romania.



